marți, aprilie 16, 2024

Ședința de Consiliu Local Florești din 17 noiembrie 2016

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

consiliul local florestiConsiliul Local Florești s-a întrunit în ședință ordinară, ieri 17 noiembrie 2016. Pe lângă proiectele de pe ordinea de zi s-a dorit suplimentarea cu alte 2 proiecte însă doar unul a trecut de votul consilierilor. De altfel, pe ordinea de zi se aflau și câteva proiecte de aprobare a unor Puz-uri și Pud-uri care au revenit, nu toate aveau de această dată avizul arhitectului șef al județului.

Consilierul local, PSD, Doru Matei a ales sa se abțină de la toate proiectele din ședință. Au existat discuții aprinse pe tema iluminatului festiv și ca de obicei, pe tema construcțiilor. La această ședință au fost prezenți toți cei 19 consilieri locali, președinte de ședință a fost consilierul local Cristolțan Camelia.

În cele ce urmează, vă vom prezenta situația votului în privința construcțiilor. Nu vom intra în detalii privind votul fiecărui consilier și asta pentru că de această dată ședința s-a desfășurat destul de haotic și a fost greu să ne dăm seama de votul fiecăruia. Unii consilieri au votat diferit la aceeași întrebare. Vă vom spune însă ce proiecte au trecut și care nu.

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatiei pentru P.U.Z. și construire și dotare service autovehicole, bransamente și racorduri, organizare de șantier și imprejmuire, Situate în comuna Florești, satul Luna de sus, având ca beneficiar pe S.C. LUKACOM INVEST SRL .

Consilierul local PNL, Iochim Vancea (fost primar) începe să explice ce articole a găsit dânsul privind necesitatea avizului arhitectului șef de la județ. Tocmai el, fostul primar care a contribuit din plin la acest haos urbanistic de la Florești. Domnule consilier, nu cumva dumneavoastră ați permis crearea problemelor cu fermele de pui și blocurile aflate la 15 metri distanță? Nu cumva aveți o sentința definitivă de demolare blocuri? Tocmai dumneavoastră v-ați trezit să le spuneți consilierilor că avizul nu este necesar pentru unele proiecte?

Totuși, consilierul nu a putut să expună cap-coadă interpretarea sa asupra Legii 350, căci primarul a și sărit la gâtul lui fără să își dea seama că Iochim Vancea este de partea sa. Se pare că cei doi și-au dat mâna dar vorbesc limbi diferite.

Proiectul nu a fost aprobat de consilieri, au fost 5 voturi „pentru” iar restul consilierilor s-au abținut.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD ” Construire imobile de locuințe colective S+D+P+2E+M/R și modificări structurale la construcția autorizată cu AC nr. 350/09.06.2016, situate în localitatea Florești, str. Valea Gărboului/Strada Răzoare, beneficiar Pop Cosmin Mihai și Beudean Cornel Radu.

Beneficiarul a luat cuvântul și-a expus punctul de vedere. Practic, există un regulament de urbanism local, prin care se cere acest aviz. Deci, nu o spune doar Legea ci și regulamentul în vigoare, la nivel local.

Proiectul a trecut de votul consilierilor cu 12 voturi „pentru”. Restul consilierilor s-au abtinut.

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatiei pentru P.U.D. construire un imobil cu regim de înalțime P cu funcțiunea de alimentație publica cu specific zonal și 3 corpuri de locuințe individuale cu regim de înalțime de la D+P la P, situate în localitatea Florești, str. Mănăstirii f.n., având ca beneficiar pe COLDEA MIRELA LUDMILA.

Proiectul nu a trecut de votul consilierilor, Abrudan Traian s-a împotrivit, Pivariu Bogdan, Szekely Istvan (Doronci) și Florentina Vaida au votat „pentru” iar restul s-au abținut.

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru P.U.D. Construire imobil de locuințe colective D+P+3E+M, situat în localitatea Florești, zona Dealul de jos, având ca beneficiari pe CICIO VLAD,

Abia acum, Ioachim Vancea reușește să îi spună primarului că era de partea lui de la primul punct. Un reprezentat al beneficiarului a luat cuvânt și le-a explicat consilierilor proiectul. Concluzia discuțiilor a fost că nu era necesar avizul arhitectului șef.

Proiectul a trecut de votul consilierilor cu 13 voturi „pentru”, s-au abținut consilierii: Szekely Istvan, Szekely Istvan, Sebastian Cimpian, Luisa Oprea, Doru Matei si Coroian Ovidiu.

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru P.U.Z. Construire trei imobile cu destinația hale de depozitare amenajare incintă situat în localitatea Florești, zona Hotarlab , având ca beneficiar pe ILE SAMUIL.

Proiectul nu a trecut de votul consilierilor, 2 consilieri au votat „pentru” (Pivariu Bogdan și Szekely Istvan (Condor)), iar restul s-au abținut.

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru P.U.Z. Construire 4 imobile de locuințe colective cu regim de înălțime D+P+4E, împrejmuire, branșamente și utilități”, situate în localitatea Florești județul Cluj, Strada Teilor FN, beneficiar pe SÎRB ADINA POMPILIA.

Aici au fost câteva discuții, unii consilieri spun că ar fi vorba de 6 etaje, alții că ar avea un drum de 4 metri lățime. Acest proiect avea avizul arhitectului șef.

De menționat că domnul Adrian Mic, nu a fost „pentru” de la început a ridicat mâna după ce s-a întrebat a doua oară așa că votul a suferit modificări. Au fost 9 voturi „pentru”, iar restul s-au abținut.

Ședința de Consiliu local poate fi văzută integral, în video-ul de mai jos.

Articole Noi