vineri, martie 29, 2024

Razie la Dej: polițiștii au aplicat a peste 70 de sancțiuni contravenționale iar peste 100 de autovehicule au fost verificate

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

politiaPolițiștii dejeni au acționat, cu efective mărite, pentru menținerea unui climat de siguranță publică pe raza de competență.

În urma acțiunii, pentru abaterile constatate, s-a impus aplicarea a peste 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 8.000 de lei.

Azi, 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej și ai Secției 5 Poliție Rurală au organizat o acțiune de amploare pe raza de competență, pentru menținerea unui climat de siguranță publică.

Au fost angrenați polițiști de ordine publică, investigații criminale, rutieri și criminaliști. De asemenea, un câine specializat în detectarea tutunului a participat la acțiune.

Polițiștii au acționat pentru prevenirea şi combaterea faptelor contravenționale și penale, precum și pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale. Au fost legitimate 147 de persoane, fiind puse în aplicare 3 mandate de aducere.

De asemenea, acțiunea a vizat prevenirea accidentelor rutiere și impunerea respectării regulilor de circulație.

Polițiștii rutieri din Dej, sprijiniți de cei din Gherla, au acționat cu aparatură radar pe DN 17, în localitatea Cuzdrioara, DN 1 C, DN 18 B – pe raza localităților Câțcău, Cășeiu, Coplean și Rugășești, DJ 172 F – în localitățile Mica si Unguraș, precum și pe raza comunei Jichișu de Jos.

Pentru prevenirea riscului rutier pe raza municipiului Dej, polițiștii au acționat pe străzile 1 Mai, Crângului, Vâlcele, Avram Iancu, Unirii și Constantin Dobrogeanu Gherea.

Au fost verificate 105 autovehicule, iar pentru abaterile constatate la regimul rutier au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale.

Au mai fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, a Legii 333/2003 privind paza bunurilor și a O.U.G. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani.

Articole Noi