Programul și biletele pentru TIFF 2020 sunt online!

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj

La ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august), filme noi vin în premieră în România, în câteva dintre secțiunile tradiționale, precum Ziua HBO, Zilele Maghiare, iar altele vechi, restaurate, vor fi readuse pe marele ecran în proiecții speciale.

tiff

Programul complet este disponibil aici: https://tiff.ro/programTIFF2020.
Biletele pot fi cumpărate de pe tiff.eventbook.ro și, curând, de pe TIFF Official App. 

În urma reconfigurării TIFF în 13 locații în aer liber din Cluj și împrejurimi, Ziua Maghiară se transformă în Zilele Maghiare. Opt dintre cele mai apreciate filme produse recent în Ungaria vor rula între 4 și 6 august. Multipremiatul regizor Attila Szász revine cu Povești mărunte (Apró mesék), un rollercoaster emoțional despre aventura amoroasă și extrem de periculoasă a unui fugar, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. Ábel Visky, câștigător al Competiției Locale în 2013, vine cu Povești din închisoare (Mesék a zárkából), un documentar creativ despre relațiile unor copii cu tații lor, aflați în spatele gratiilor. Despre o altfel de legătură părintească, Cei care au rămas (Akik maradtak), în regia lui Barnabás Tóth, spune o poveste emoționantă, inspirată de puterea vindecătoare a dragostei.

povesti din inchisoare

În FOMO (FOMO: Megosztod, és Uralkodsz), de Attila Hartung, câțiva adolescenți teribiliști ajung subiectul unei ample anchete după o petrecere care duce la dispariția unei colege – victimă a jocurilor lor. Regizorul Mark Bodzsar se întoarce la TIFF cu Tovarășul Draculici (Drakulics elvtárs), o comedie savuroasă cu vampiri, în care autoritățile se implică pentru a desluși misterul unui personaj care pare că nu îmbătrânește niciodată. Un documentar impresionant, Euforia ființei (A létezés eufóriája), debutul regizoarei Réka Szabó, urmărește viața unei femei care și-a pierdut întreaga familie în timpul războiului, transpusă într-un performance care marchează prima apariție pe scenă a acesteia, la vârsta de 90 de ani.

Fomo

Tulburătoare și extrem de actuală este lumea protagonistei din Eden, filmul regizat de Ágnes Kocsis, unul dintre jurații ediției TIFF 2018, și co-produs în România. Alergică la toate substanțele chimice cunoscute, Eva crede că orice contact cu lumea reală i-ar putea fi fatal. Produs cu participare românească este și thriller-ul Valan – Valea Îngerilor (Valan – Az utolsó hívás), debutul lui Béla Bagota, despre un tânăr polițist aflat pe urmele surorii dispărute în urmă cu 30 de ani. Zilele Maghiare la TIFF sunt prezentate de National Film Institute Hungary, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București și Filmtett.

Eden

Ziua HBO: Primele episoade din Bani negri (pentru zile albe).

Partener de tradiție TIFF, HBO va oferi publicului din acest an șansa de a urmări vineri, 7 august, de la 21.30, la Club Transilvania, chiar înainte de premiera oficială pe micile ecrane, primele două episoade din producția originală Bani negri (pentru zile albe)/ Tuff Money. Scris și regizat de Daniel Sandu (Un pas în urma Serafimilor), serialul de comedie îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol, Cristian Bota și Medeea Marinescu, într-o poveste plină de umor despre un jaf neobișnuit. De o proiecție specială va avea parte și documentarul Colectiv, în regia lui Alexander Nanau, care urmărește o anchetă halucinantă a fraudelor din sistemul medical.

bani negri

Proiecții speciale cu filme restaurate.

Produs în timpul catastrofalelor inundaţii din 1970, documentarul Apa ca un bivol negru este considerat filmul-manifest al unei întregi generaţii de regizori români: Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Iosif Demian, Stere Gulea, Roxana Pană, Dan Piţa, Dinu Tănase și Mircea Veroiu. La 60 de ani de la realizarea lui, filmul poate fi vizionat într-o versiune resturată pe 7 august, de la miezul nopții, în spațiul UBB. Balanța, remarcabilul film din 1992 al lui Lucian Pintilie, restaurat de Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale și relansat cu succes în format digital 4K,  la începutul acestui an, va putea fi văzut și la TIFF vineri, 7 august, de la 21.30, la Episcopia Unitariană.

Spectaculoasă va fi și revenirea pe marele ecran – tot în versiune restaurată – a filmului Crash, thrillerul-șoc al lui David Cronenberg bazat pe controversatul roman omonim al lui J. G. Ballard, care explorează legătura dintre pericol, sex și moarte.

Arhiva activă, un proiect al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, care sărbătoreșet 70 de ani de la înfiinţare, aduce nouă scurtmetraje valoroase din arhiva școlii, semnate de Radu Gabrea, Felicia Cernăianu, Ada Pistiner, Dorin Moldovan, Ştefan Traian Roman, Andrei Vidraşcu, Nicolae Opriţescu, Tudor Eliad și Timotei Ursu. Colecția va fi proiectată pe 7 august, de la 21.30, la Coșbuc.

Toate evenimentele incluse în programul festivalului vor fi organizate cu respectarea restricțiilor impuse de autorități, iar măsurile de siguranță vor fi obligatorii atât pentru echipă, cât și public.

Warm-up TIFF la Event Park Snagov în București.

warm up

Serile de film din Event Park Snagov continuă pe 23, 24 și 25 iulie și cu trei proiecții realizate în parteneriat cu TIFF, de la ora 21.00. Două dintre cele trei filme vor fi difuzate în avanpremieră în România pe ecranul Event Park: The Heist of the Century (regia Ariel Winograd), un film spectaculos despre cel mai elaborat jaf al unei bănci din istoria Argentinei, inspirat din fapte reale, The Man Who Killed Don Quixote – aventuri și fantezie marca Terry Gilliam, și Be Water (regia Bao Nguyen), un documentar mult așteptat despre viața lui Bruce Lee, adus în avanpremieră.

Program și bilete, exclusiv online, pe www.eventpark.ro.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene

Prezentat de: Banca Transilvania

Partener principal: Mastercard

Mașina oficială: Mercedes Benz

Cafeaua oficială: Nespresso

Asigurator oficial: Groupama

SponsoriOrange, Lidl, CEMACON, Kronenbourg Blanc, HBO GO, Regina Maria, Tenaris Silcotub, E-ON, Compania de apă Someș, IQOS,  McDonalds, Conceptual Lab, Farmec, JTI, Promelek, PMA, Lecom, BDG, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Via Viticola Sarica Niculițel, Zetea, Crama Lechburg, Coca Cola HBC

Partener de vestimentație: Tudor. Personal Tailor 

Partener logistic: DHL

Partener digital: Halcyon Mobile

Partener tehnic: REEA

Partener de ospitalitate: EXIMTUR

Recomandat de: Europa FM

Parteneri media: Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, TV5, Harper’s Bazaar, Cosmopolitan, Femeia.ro, Cinemagia, Radio România Cultural, Cineuropa, Film New Europe, Observator Cultural, Business Review, Sinteza, Agerpres, VICE, Life.ro, Films in Frame, Zile și Nopți, Cinemap, AaRC.ro, LiterNet

Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Filmtett, InfoTrafic, Maszol, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Transindex

Partener de monitorizare: mediaTRUST.

Articole Noi