joi, martie 28, 2024

Primarul din Huedin, găsit incompatibil de ANI

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

aniAgenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă și penală, fals în declarații sau indicii privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corupție în cazul a 22 foști sau actuali aleși locali (opt primari, doi foști primari, cinci viceprimari, cinci consilieri locali și doi foști consilieri locali).

ANI a publicat întreaga listă pe site-ul instituţiei, iar în ea se află şi primarul din Huedin.

Conform comunicatului, MOROȘAN MIRCEA, Primar al Orașului Huedin, Jud. Cluj este acuzat de CONFLICT DE INTERESE. 

În calitate de primar, a semnat dispoziția prin care s-a aprobat numirea soției sale în funcția de Manager al Spitalului Orășenesc Huedin, contractul de management, precum și dispoziții și acte adiționale ulterioare, prin care se aprobă prelungirea contractului de management, încălcând, astfel, dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003. În perioada decembrie 2010 – ianuarie 2013, soția sa a obținut de la Spitalul Orășenesc Huedin venituri din salarii în cuantum de 140.715 lei, se arată în comunicat.

 

 

 

 

 

Articole Noi