Primarul din Florești nu se lasă în fața prefectului. Legea îl obligă să rezolve problema gunoaielor dar el e în „competiție” … de hârtii

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj
gunoaie
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Problema gunoaielor de la Florești pare să fie strict de amuzament pentru unii (culmea, tocmai pentru cei care au luat decizii și care sunt responsabili cu rezolvarea problemei) dar în același timp, este o glumă cât se poate de proastă pentru cetățenii unei comune (vreo 40 de mii de oameni, neoficial).

În timp ce toate instituțiile și-au făcut treaba în măsura abilităților pe care le au (conform legii), primarul din Florești este preocupat de o competiție, dacă se poate internațională, căci la nivel național comuna este deja cunoscută pentru gunoaiele ce stau munți pe străzi. Dar nu orice fel de competiție ci una în hârtii. Da, în hârtii – premieră! De parcă pe floreșteni îi interesează documentele voastre sau care are mai multe și nu ridicarea gunoaielor.

Prefectul județului Cluj a chemat reprezentanții Primăriei Florești la discuții și le-a prezentat și soluții pe care le pot lua pentru a rezolva problema gunoaielor dar primarul s-a ridicat de la masă, și-a luat și contabilul din Primărie și duși au fost. Adică un județ întreg (că nu doar Floreștiul este afectat de eșecul marelui proiect CMID) a găsit soluții pentru a nu ajunge în situația Floreștiului și la Florești este concurs de documente. Toate acestea după ce primarul s-a sucit de 2 ori în toată problema și care nu este de ieri prin urmare, timp suficient să fie rezolvată.

Dacă în cursul zilei de ieri, Prefectul județului a chemat reprezentanții presei pentru a le pune la dispoziție o parte din acțiunile întreprinse precum și din corespondența cu instituții superioare (aproximativ 20 de pagini scrise), primarul din Florești nu s-a lăsat mai prejos și a postat pe pagina de facebook un document PDF care are peste 30 de pagini cu solicitări, răspunsuri și hotărâri din 2009 care trebuia să fie publice de atunci. Menționând, bineînțeles că mai are multe solicitări făcute, mii și mii de pagini.

Luând documentele postate de Primarul comunei Florești (au fost postate pe pagina de facebook), constatăm că deși la ultima ședință de Consiliu local Florești a fost întrebat de consilieri de ce nu a sesizat ANRSC în privința problemei pentru a retrage licența firmei de salubrizare, primarul le-a explicat acestora că nu e treaba lui și că licența este a celor de la QES, deci nicio intenție să sesizeze ANRSC. La conferința de presă de ieri, Prefectul județului a spus că va sesiza ANRSC pentru verificări. Primarul a sesizat ANRSC și a postat acest document cu număr de înregistrare cu data de ieri. E bine mai târziu decât niciodată. În sfârșit a realizat că este o problemă și că trebuia sesizat ANRSC-ul.

Printre acele documente mai găsim și contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare (există din 2009 și abia acum îl face public). L-au cerut și consilierii locali în ședințe, dar nu i-a băgat nimeni în seamă. De reținut din acest document că a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani începând cu data de 01.09.2009. Adică până în 2019 Floreștiul nu scapă de QES. Și dacă se retrage înainte de termen, situația devine puțin mai complicată. Desigur, QES a încalcat puncte importante din acest contract, dar are și drepturi. Niciuna dintre părți nu este responsabilă în cazul unor situații de forță majoră. Acest termen este definit prin noul cond civil  astfel: art. 1351 alin. (2) prevede: „Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil”. Textul reproduce întocmai definiţia forţei majore formulată de doctrina de specialitate sub imperiul vechiului Cod civil.

Definiţia legală reprodusă mai sus ne arată că forţa majoră este o împrejurare de origine externă, cu caracter excepţional, care este imprevizibilă şi absolut invincibilă şi inevitabilă. Aşadar, pentru ca un eveniment sau o anumită împrejurare să poată fi calificată forţă majoră este necesar să îndeplinească în mod cumulativ trei condiţii: să fie externă, imprevizibilă, absolut invincibilă şi inevitabilă.

Ei bine, tot în acel document regăsim și hotărârea nr 122 din 31 iulie 2009.  Dacă e să luăm site-ul instituției vom constata că anul 2009 este o enigmă. Nicio hotărâre a Consiliului Local Florești din 2009 nu este publică! Pur și simplu anul 2009 nu există pe site-ul Primăriei.

Sunt câteva aspecte cât se poate de clare:

  1. Conform Legii, rezolvarea acestor probleme este strict treaba administrației publice locale. Nu este treaba nici a Prefectului, nici a DSP, DSV, Garda de Mediu, corpuri de control, etc să ridice gunoaiele de la Florești. Fiecare instituție are stabilite prin lege atribuțiile și nici una nu va face mai mult decât le este permis. Asta a fost spus clar și raspicat la conferința de ieri de la Instituția Prefectului. 
  2. Pe nimeni, dar absolut pe nimeni (cu excepția consilierilor locali căci trebuie să știe ce votează) nu interesează competiția voastră în documente  și cu atât mai puțin pe cetățeanul care și-a plătit factura de salubrizare la zi și stă cu gunoaiele sub geam.
  3. Pe nimeni, dar absolut pe nimeni nu interesează neînțelegerile sau proasta comunicare dintre Primar și alte instituții ori primar și ceilalți reprezentanți în AGA Quatro Eco Salub și de ce nu, chiar și dintre Primar și administratorul societății. Legea este cât se poate de clară pentru fiecare.
  4. Să nu uitați că există o hotărâre de Consiliu Local privind capitalizarea QES cu o sumă de bani care trebuie cuprinsă în bugetul pe acest an.

Articole Noi