vineri, aprilie 19, 2024

Prima zi de Untold: Zeci de sancțiuni, 322 de persoane au primit îngrijiri medicale și 8 sesizări pentru deținerea de substanțe ilegale.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Sursă foto: www.facebook.com
Sursă foto: www.facebook.com

Forțele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor Interne continuă aplicarea măsurilor suplimentare stabilite pentru asigurarea și menţinerea ordinii publice în perioada 3-6 august a.c.

În urma analizării situaţiei operative înregistrate ieri, 3 august a.c., în prima zi a festivalului UNTOLD, a rezultat că nu au fost raportate incidente majore de natură să afecteze grav liniştea şi ordinea publică.

Forţele de poliţie şi jandarmerie au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 14.000 lei, cele mai multe pentru abateri constatate la Legea nr. 61/21991 modif., pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru abateri constatate la Legea nr. 12/1990, privind protejarea populatiei împotriva unor activității comerciale ilicite.

În cursul zilei de ieri au fost înregistrate 8 sesizări privind săvârşirea unor fapte penale, cele mai multe
pentru deținerea de substanțe ilegale. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităţilor de Parchet competente.

În domeniul situaţiilor de urgenţă, 322 de persoane au primit îngrijiri de prim-ajutor şi asistenţă medicală în spitalul mobil, în punctele fixe pentru prim-ajutor şi prin intermediul celor 11 echipe mobile de paramedici, ce patrulează în toate locaţiile unde au loc activităţi ale festivalului.

În șapte cazuri s-a impus transportul persoanelor la spital, afecțiunile înregistrate în general au fost
remediate pe loc.

Nu au fost sesizate situații care să impună intervenția patrulelor mobile de prevenire și stingere a incendiilor din perimetrul festivalului, în prima zi de desfășurare a acestuia.

Pentru buna desfășurare a acestui festival, activitățile de control pe domeniul prevenirii situațiilor de
urgență vor continua, punându-se accent pe înlăturarea pe loc sau în timp foarte scurt a deficiențelor
constatate.

Reprezentanţii forțelor de ordine recomandă celor care urmează să participe la acest eveniment, să-și supravegheze obiectele de valoare deținute, să evite implicarea în orice fel de conflict, să nu răspundă provocărilor, să nu consume băuturi alcoolice în exces sau alte substanțe interzise de lege şi foarte important, să nu ezite să solicite sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie sau jandarmerie, dacă au nevoie de sprijin sau dacă sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale.

Articole Noi