Prefectul Clujului a efectuat o vizită de informare în comunele Negreni şi Poieni

0
455

gheorghe vuscan 1Marţi, 5 august a.c., prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a participat la Hramul Sfintei Mănăstiri Piatra Craiului – Sf. Ioan Iacob Hozevitul, în prezenţa ÎPS Mitropolit Andrei Andreicuţ, a altor oficialităţi ale administraţiei publice judeţene şi locale şi a numeroşilor credincioşi.

De asemenea, prefectul a continuat şi în această săptămână programul de vizite în localităţile judeţului şi de dialog cu cetăţenii acestora.

Astfel, s-a întâlnit la sediile primăriilor din comunele Negreni şi Poieni cu reprezentanţii autorităţilor publice locale.gheorghe vuscan

La nivelul comunei Negreni au fost abordate problemele de fond funciar ale comunei, precum şi situaţia proiectelor derulate prin GAL (Grupul de Acţiune Locală), în care sunt implicate mai multe unităţi administrativ teritoriale din judeţele Cluj, Sălaj, respectiv Bihor.

În comuna Poieni, prefectul a verificat situaţia privind drumul public comunal din zona Vărăticel, sat Valea Drăganului, care este aproape impracticabil, creând dificultăţi de acces celor 24 de familii din zonă. Totodată, prefectul a solicitat autorităţilor publice locale implicarea în rezolvarea acestei situaţii.gheorghe vuscan 2

De asemenea, a fost discutată situaţia modului de administrare a pădurilor comunale, a păşunilor din zonă şi, în special, situaţia acordării subvenţiilor primite de către cetăţenii comunei Poieni de la A.P.I.A. Cluj (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Cluj).

Prefectul judeţului Cluj va solicita un raport detaliat de la A.P.I.A.Cluj pe această temă, în urma căruia va dispune măsurile în consecinţă.