PESTE ZECE AUTOSPECIALE AU FOST IMPLICATE ÎN SIMULAREA EXERCIŢIULUI DIN PARCUL INDUSTRIAL TETAROM

isu 5Un exerciţiu amplu, ce a implicat echipaje SMURD şi cele de stingere a incendiilor, din cadrul ISU Cluj, a avut loc astăzi la hala de producţie Energobit din Parcul Industrial Tetarom, din municipiul Cluj-Napoca.

Scenariul a solicitat intervenţia echipelor specializate din ISU Cluj în cazul unui incendiu ce a avut loc la o hala de producţie de tablouri electrice din parcul industrial.

 Situaţia elaborată s-a prezentat mai dificilă, deoarece a presupus un număr ridicat de victime, rezultate în urma intoxicatiei cu fum şi a unor manevre greşite de a stingere A incendiului de către personalul de pe locul de muncă, cu atribuţii în acest sens.

Şapte persoane au fost salvate în urma acestui scenariu, prin desfăşurarea operativă a echipajelor specializate încadrate pe:

– două autospeciale de stingere a incendiilor,

– o autospecială de intervenţii la accidente colective şi calamităţi dotată cu punct medical avansat pentru triajul victimelor,

– o autospecială pentru descarcerări grele,

– o autospecială de transport victime multiple,

– două ambulanţe SMURD de terapie intensivă mobilă,

– o autospecială medic de urgenţă şi alte autospeciale de suport logistic şi coordonare operativă.

Au fost implicate la acest exerciţiu şi forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj şi personal de pe locul de muncă cu atribuţii în acest domeniu.

isu isu 1

isu 2

isu 4

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj