Peste 900 de sanctiuni aplicate de politistii clujeni saptamana trecuta.

politia 1Peste 900 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de către poliţişti în cursul săptămânii trecute, în cadrul unor acţiuni de amploare.

783 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

În perioada 17-23 aprilie a.c., poliţiştii clujeni au acţionat pe raza întregului judeţ, în cadrul operaţiunii TISPOL-SPEED, pentru depistarea şi sancţionarea încălcărilor regimului legal de viteză.
Scopul principal al acestor acţiuni a fost acela de conştientizare a conducătorilor auto cu privire la consecinţele nerespectării regimului legal de viteză şi, implicit, de prevenire a accidentelor de circulaţie produse pe fondul vitezei excesive sau neadaptate la condiţiile de drum.
Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 958 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere, 783 dintre acestea fiind pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 50 km/h au fost reţinute 69 de permise de conducere.
Poliţiştii vor continua acţiunile pentru siguranţa participanţilor la trafic, prin respectarea regulilor de circulaţie şi prevenirea evenimentelor rutiere.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj