Peste 50 de saci cu deșeuri colectați în doar câteva ore în Rezervația Naturală CheileTurzii

cheile turzii 1Duminică, 22 aprilie a.c., cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj împreună cu Asociația „Natura 2000 Trascău” au organizat în Rezervația Naturală Cheile Turzii o amplă acțiune de ecologizare a traseului deschis turiștilor.

În acest context, peste 100 de membri ai asociațiilor semnatare ale Protocolului de colaborare pentru dezvoltarea turismului ecologic în aria protejată Cheile Turzii, elevii școlilor din satele Mihai Viteazu, Petreștii de Jos și Săndulești, precum și diverși iubitori de natură, au reușit să adune în câteva ore peste 50 de saci cu deșeuri, majoritatea aduse de viiturile pârâului Hășdate, dar și, o parte, lăsate de turiștii vizitatori.

„Toate acțiunile pe care le întreprindem în Cheile Turzii, inclusiv cele referitoare la accesibilizarea potecii de vizitare, instalarea de panouri de informare, modernizarea casei de bilete și multe altele, au în prim-plan preocuparea pentru turiștii-vizitatori și pentru crearea unui ambient în care aceștia să se simtă confortabil, în siguranță și dornici de a reveni de cât mai multe ori”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, instituție în a cărei subordine se află Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo.

cheile turziiProfitând de această ocazie, cei prezenți au reușit să monteze un baraj provizoriu, împotriva deșeurilor plutitoare, o idee inovatoare ce reprezintă, în același timp, și o încercare practică de a împiedica deșeurile care plutesc pe luciul apei (peturi, pungi de plastic, etc.) să mai intre în rezervație.

Totodată, din dorința informării turiștilor asupra regulilor de păstrare a curățeniei în cadrul Rezervației, dar și a normelor principale de siguranță și securitate, în special cele referitoare la pericolul căderii de pietre, de alunecare și cădere în gol, dar și cele legate de pericolul părăsirii potecii de vizitare, Biroul Arii Protejate din cadrul Salvamont Cluj a demarat o acțiune de amplasare a mai multor panouri de informare și avertizare.

Nu în ultimul rând, tot în scopul unei cât mai aplicate și cuprinzătoare informări, Biroul Arii Protejate din cadrul Salvamont Cluj a editat un pliant cu o harta informativă ce conține, alături de date generale despre Rezervația Naturală Cheile Turzii, informații referitoare la principalele trasee turistice recomandate din zona defileului, denumirea stâncilor, precum și avertizări împotriva pericolelor, broșura conținând în acest sens câteva sfaturi utile în caz de rătăcire sau accident.

harta Sit Natura 2000 Cheile Turzii chile turzii

cheile turzii cheile turzii 5

cheile turzii 4 cheile turzii 3

cheile turzii 2 cheile turzii 1

prezentare sit natura 2000