joi, martie 28, 2024

„OTELLO” Un spectacol de excepție cu două reprezentații extraordinare!

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Otello3Opera Națională Română din Cluj-Napoca are plăcerea de a vă invita Duminică, 13 noiembrie și Luni, 14 noiembrie 2016, de la ora 18:30,  la ”OTELLO”, de Giuseppe Verdi!

Una dintre cele mai fermecătoare și tragice povești ale tuturor timpurilor, care i-a adus celebritate dramaturgului William Shakespeare și care a confirmat calitățile componistice ale ilustrului Giuseppe Verdi, revine pe scena teatrului liric din Cluj într-un spectacol excepțional, cu două reprezentații extraordinare!

Cele două evenimente lirice aduc pe scena Operei Naționale din Cluj  distribuții de elită, ce vor însufleți cu trăire pulsantă penultima capodoperă creată de marele Verdi. Apreciatul bariton Ludovic Kendi, invitat special al ambelor seri pentru a-l interpreta pe înverșunatul Jago, se alătură unor nume la fel de rezonante și îndrăgite de public: tenorul Hector Lopez, aflat la debutul său în rolul maurului Otello, Marius Vlad Budoiu, celebru și îndelung aplaudat pentru interpretarea aceluiași erou, alături de distinsele soprane Carmen Gurban și Irina Săndulescu Bălan, în rolul Desdemonei.  

Celebrul titlu verdian, inspirat din piesa omonimă semnată de William Shakespeare, a avut  premiera mondială pe data de 5 februarie 1887, la Teatro alla Scala, din Milano, unde încântarea și entuziasmul publicului la revederea maestrului deja retras din activitate, îmbinate cu mirare în fața accentelor wagneriene din noua creație, i-au atras compozitorului Verdi nu mai puțin de douăzeci de chemări la scenă, în aplauze neîncetate.

Otello5Cele două reprezentații puse în scenă la Cluj pe 13 și 14 noiembrie 2016,dau tonul spectacolelor speciale din repertoriul finalului acestui an liric, dezvăluind publicului cutremurătoarea iubire dintre temutul maur Otello și fermecătoarea sa Desdemona, o poveste aflată la limita dintre divin și infern, dragoste și răzbunare.    Creația verdiană s-a bucurat la Cluj de o premieră fulminantă în anul 2008, atunci când revenea pe scena locală după o absență de aproape patruzeci de ani. Aplauzele au fost îndelungi în fața unei montări bogată în însemnătate și simboluri, dar cu esență modernă spectaculoasă, printre decoruri impozante și ecrane gigant, într-o grandoare potrivită ”celei mai inovatoare creații a lui Verdi”, precum o consideră Mihai Măniuțiu, cel care semnează cutezător regia spectacolului.

Soliștii rolurilor principale, amintiți mai devreme, alături de Sorin Lupu(Cassio), Eusebiu Huțan, Florin Sâmpelean, Simonfi Sandor, Andrei Nicoară(invitat) și Liliana Neciu, vor fi acompaniați de Orchestra, Corul și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflați sub conducerea dirijorală a maestrului Adrian Morar.

Otello4În ton cu distincția evenimentului, prima reprezentație ”Otello”, pusă în scenă duminică, 13 noiembrie, adresează spectatorilor invitația într-o ținută ”la papion”.  Campania ”Ia-ți papionul și vino la Operă!”, lansată stagiunea trecută și reabordată cu ocazia fiecărei premiere și eveniment special al stagiunilor, revine și cu prilejul spectacolului ”Otello”, din dorința de a reaminti publicului eleganța actului artistic și empatia cu care ne dorim ca acesta să fie perceput și tratat. Cei care nu au încă accesoriul dichisit în garderobă sunt invitați să își achiziționeze papionul preferat de la standul Papionette, partener al proiectului, aflat în foaierul Operei.

Vă așteptăm, așadar, duminică, 13 noiembrie și luni, 14 noiembrie, la două spectacole excepționale, impregnate cu inconfundabila expresivitate și profunzime a maestrului Giuseppe Verdi!

 Biletele sunt puse în vânzare la Agenția teatrală și online, pe www.biletmaster.ro .

Otello1

Articole Noi