sâmbătă, aprilie 20, 2024

Opera coboară în stradă! ”CARMEN” va încânta Piața Unirii, sâmbătă, 27 iunie. Un nou Spectacol-eveniment în aer liber!

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

27iun15_carmenOpera Națională Română din Cluj-Napoca  are deosebita plăcere de a vă invita sâmbătă, 27 iunie, ora 20:00, în Piața Unirii, la cea mai impresionantă și memorabilă reprezentație a acestei stagiuni: Spectacolul-eveniment ”CARMEN”, de Georges Bizet.

Opera coboară din nou în stradă! Teatrul liric clujean își  păstrează tradiția și încheie Stagiunea 2014 – 2015 cu o nouă superproducție montată în aer liber, plasată în piața publică a cetății clujene și dedicată întregii comunități locale.

Capodopera lui Georges Bizet ”Carmen” pășește în premieră pe scena pieței publice, aducând un spectacol seducător și efervescent cu adieri spaniole și spirit liber de gitan, sub clar de lună.  Una dintre cele mai frumoase și fascinante povești lirice ale tuturor timpurilor aduce o reprezentație unică, într-o distribuție remarcabilă de solişti și invitați speciali: : soprana Narcisa Brumar, tenorul Sergiu Coltan și baritonul Zoltan Nagy, cor, orchestră, balet, zeci de figuranţi şi mii de spectatori!

Parte a proiectului ”Opera pentru Cetate”, spectacolul ”Carmen” continuă seria de succes a spectacolelor susținute în aer liber de artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, printre care sunt deja celebre ”AIDA” 2014, Concertele și Recitalurile susținute cu ocazia Zilelor Clujului și alte evenimente realizate în locații alternative, care au reunit la unison muzical întregul oraș.

Distribuția completă a spectacolului de sâmbătă, 27 iunie, îi include pe soliștii:Iulia Merca (Carmen), Cristian Mogoșan (Don José), Zoltan Nagy – invitat (Escamillo), Narcisa Brumar – invitată (Micaȅla), Daniela Tricu, Liliana Neciu, Bogdan Nistor, Sergiu Coltan – invitat, Simonfi Sandor și Cristian Hodrea, acompaniați de soliștii balerini Gabriela Sima, Dorina Lucaciu, Adelina Filipaș, Mircea Barițchi și Valentin Mihăilă. Orchestra se va afla sub bagheta dirijorului Adrian Morar,  evenimentul bucurându-se și de prezența Corului de copii ”Junior VIP”, aflat sub conducerea muzicală a dirijoarei Anca Mona Mariaș. Emil Strugarusemnează regia artistică a spectacolului. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația PRO Transilvania și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

O sinestezie armonioasă de culori, emoții și partituri, o capodoperă clasică ce primește tușa modernă și cutezătoare a operei coborâtă în stradă: toate vor reuni comunitatea locală într-o sărbătoare unică a muzicii și trăirii comune.

Vă așteptăm Sâmbătă, 27 iunie, ora 20:00, în Piața Unirii!   Intrarea este liberă.

Articole Noi