Acasă Din Județ Oficial: 50% reducere pe transportul în comun pentru elevii şi studenţii din Floreşti ce studiază în Cluj-Napoca

Oficial: 50% reducere pe transportul în comun pentru elevii şi studenţii din Floreşti ce studiază în Cluj-Napoca

1
Oficial: 50% reducere pe transportul în comun pentru elevii şi studenţii din Floreşti ce studiază în Cluj-Napoca
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

ctp florestiEste oficial: elevii ce domiciliază în comuna Floreşti vor beneficia de reducere pe transportul în comun indiferent de şcoala la care merg. Străduinţa Primăriei Floreşti de a împiedica acest lucru şi de a păstra vechea hotărâre de consliu local şi care de altfel era una discriminatorie, a fost de prisos. 

Dacă la şedinţele anterioare, primarul comunei alături de juristul Primăriei precum şi directorul şcolii din comună s-au aliat pentru a-i convinge pe consilieri că numai elevii care merg la şcoli vocaţionale sau speciale au dreptul la o reducere pentru transportul în comun, de această dată prefectul judeţului a făcut lumină.

Reprezentanţii Primăriei au refuzat să aplice hotărârea nr 100 şi au considerat că este una nelegală. Ei bine şi reprezentanţii Instituţiei Prefectului Cluj au considerat că este una nelegală şi au cerut câteva modificări ale hotărârii, dar care s-au dovedit a fi chiar mai bune.

Prin urmare la ultima şedinţă a Consiliului Local Floreşti, consilierul PSD, Maja Ioan a adus câteva modificări care să se plieze pe propunerile prefecturii, dar care să şi îmbunătăţească condiţiile hotărârii.

„Eu am depus un referat în ceea ce priveşte modficarea acelui HCL 100 din data de 25.09.2014 în ceea ce priveşte subvenţionarea cu suma de 45 de lei cu excepţia perioadei de 1 iulie -1 septembrie din costul abonamentelor pentru elevii claselor 0-XII indiferent de specificul şcolilor, studenţilor de la forma de învăţământ zi pe ruta Floreşti-Cluj-Napoca, Tăuţi-Cluj-Napoca şi Luna de Sus-Cluj-Napoca şi retur pentru toate liniile pe care operează transportorii publici autorizaţi.  Prefectura Cluj ne-a solicitat modificarea acestei hotărâri în sensul că nu trebuie specificat suma care constituie o subvenţie  ci conorm legii educaţiei naţionale numai procentual din cuantum trebuie, respectiv 50%”, a spus consilierul local PSD, Maja Ioan.

De fapt, conform noii modificări, elevii nu doar că vor primi reducerea pe transportul în comun indiferent de şcoala la care studiază, dar vor primi această reducere şi pe perioada vacanţelor. În ce îi priveşte pe studenţi, aceştia vor beneficia de reducere doar dacă au vârsta de până la 26 de ani şi studiază la facultăţi acreditate, iar cei care sunt orfani vor beneficia de gratuitate.

Consilierii locali au votat în unanimitate acest proiect.

Citeşte şi:

Floreşti: Consilierul local Maja Ioan (PSD) reacţionează în problema abonamentelor CTP

Reducerea pe transportul în comun pentru elevii din Floreşti a fost aprobată. Ce şanse sunt să fie aplicată?

Primăria Floreşti să pună în aplicare hotărârile de Consiliu Local chiar dacă sunt la iniţiativa PSD

1 COMENTARIU

  1. La saitul dumneavoastra am citit numai pareri scrise cu bun simt. Te felicit pentru modul in care scrieti informatia in aceasta pagina.

Comentariile sunt închise.