joi, martie 28, 2024

Noul administrator public al Floreștiului este un fost polițist.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

goiaNoul adminstrator public al comunei Florești este Goia Ștefan, fost polițist al secției de poliție de la Florești. Pentru prima dată, administratorul comunei are o pagină de facebook oficială unde, după ce a ocupat postul a făcut o postare de prezentare. Postarea a și adunat comentarii și chiar critici subtile din partea locuitorilor comunei. 

Cu toate că era cunoscută prietenia dintre Ștefan Goia și actualul primar al comunei, acesta a și spus în postarea sa despre buna relație pe care o are cu primarul.

Stimați cetățeni ai comunei Florești !

Funcția de administrator public este pentru mine o provocare. Mi-am dorit să ocup această funcție, având în vedere buna relație pe care o am cu domnul primar Horia Șulea încă de acum 8- 9 ani, când am fost detașat temporar să coordonez activitatea poliției din comuna Florești, pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, care a degenerat datorită unor conflicte stradale. Îmi propun ca alături de domnul primar, să ducem la finalitate programul pe care dansul și l-a propus odată cu reinvestirea sa, iar asta, din punctul meu de vedere, înseamnă că voi depune un efort deosebit pentru a soluționa multiplele aspecte care țin de viața publică și viața socială din comuna Floresti, începând de la cele care par mai simple, dar vizibile, cum ar fi curățenia, până la cele mai complexe, cum ar fi disciplina în construcții și buna conviețuire în comunitate.
Cu deosebită considerație, Ștefan Goia

Postarea a adunat comentarii de felicitări însă „mărturisirea” fostului polițist a stârnit și comentarii care pun la îndoială viitoarea sa activitate.

E clara cu voi 2 nici ca vom vedea ceva realizari complexe, in afara ca va tot laudati ca administrati ceea mai mare comuna altceva nu ati facut, a spus un cetatean.

Alții, nemulțumiți de faptul că primarul comunei blochează conturile cetățenilor care aduc critici au ridicat această problemă.

Fiecare are dreptul la o perioada de gratie, ca sa demonstreze de ce este capabil. La prima vedere (sigur, exceptand replica pt domnul Rognean) nu pareti genul care da block daca nu i se ridica osanale, spune un alt cetățean.

Alții, n-au au ezitat să comenteze pe pagină legat de subiectul pensionării de la stat și reangajării la un post pe bază de contract tot într-o instituție publică.

Epavele IPJ la Primaria Floresti..Mega experienta in administratie..Pernsionari pe banii statului care mulg in continuare bani tot de la stat..Frumos domnule Sulea..sunt curios daca domnul care a castigat in ghilimele postul pensionrar de atata truda si obosit va face fata provocarilor unei comune in plina expansiune in care se promoveaza tineretul nu epavele pensionare care trebuie sa se bucure de multii ani de pensie binemeritata.

goia 1goia 2

Trecând peste comentariile cetățenilor, câteva lucruri sunt certe:

concursÎn 2016, Consiliul Local Florești aprobă modificări la hotărârea privind criteriile, procedurile și atribuțiile administratorului public. Atunci modificarea făcea referire la domeniul în care trebuie să fie licențiat candidatul.

Pentru ca acest post să fie ocupat, s-au făcut mai multe încercări. Prima dată (2016) după ce au fost „setate studiile” pe care trebuie să le aibă ocupantul acestui post a concurat cosilierul local PNL, Cristolțan Camelia, aceasta din urmă nu a adunat punctajul necesar. Despre asta v-am mai scris AICI.

Pentru cea de a doua încercare (2017), regulamentul a suferit schimbări (ședința din 29 iunie 2017) astfel că nu a mai contat în ce domeniu este licențiat cel care participă la concurs.

Mai jos, rezultatele:concurs 1

administrator administrator 1

Articole Noi