vineri, aprilie 19, 2024

Marius Nicoară a demisionat din funcția de co-președinte al PNL Cluj.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

marius nicoara
Foto: Arhiva Cluj24h.ro

Cu toate că nu a spus care sunt motivele demsiei sale de la funcția de co-președinte al PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară a transmis o scrisoare adresată clujenilor și colegilor săi liberali. Redăm mai jos scrisoarea:

Stimaţi clujeni,

Dragi colegi liberali,

Acum 15 ani am fost ales preşedinte al PNL Cluj. Am pornit la drum alături de o echipă rezultată dintr-o competiţie internă autentică, la capătul căreia am preluat ştafeta organizaţiei liberale judeţene de la deputatul, profesorul şi colegul nostru Anton Ionescu. PNL Cluj avea atunci o cotă de suport politic de circa 6%. Aveam însă încredere deplină, atunci ca şi acum, în potenţialul de creştere şi capacitatea de a performa în susţinerea intereselor clujenilor a partidului la a cărui refondare am contribuit ca tânăr membru, încă din ianuarie 1990.

Mandatele mele la conducerea filialei au cunoscut şi performanţe, şi eşecuri, şi lumini, şi umbre, aşa cum e normal în viaţa politică, mai ales într-o perioadă atât de lungă şi cu atât de mari transformări în societatea noastră. Am traversat şi ani de opoziţie, şi de guvernare, contribuind cu reprezentanţi ai PNL-Cluj la nivelul executivului şi în parlament. Unii au confirmat, alţii au dezamăgit. Când a fost cazul, mi-am cerut scuze public pentru susţinerea acordată unor colegi care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor noastre şi ale comunităţii. Majoritatea liberalilor clujeni au adus însă de-a lungul timpului, prin prestaţia lor politică şi administrativă, la diferite niveluri, beneficii judeţului nostru şi României. 

Am câştigat de trei ori, sub sigla PNL, Preşedinţia Consiliului Judeţean Cluj, iar acum Partidul Naţional Liberal a câştigat în premieră poziţia de primar al municipiului Cluj-Napoca. La ultimele alegeri pentru Consiliul Judeţean, votul politic al PNL-Cluj a fost de 38%, cel mai mare înregistrat în istoria partidului pe plan local. În noiembrie 2014, la Cluj s-au înregistrat cele mai multe voturi pentru candidatura lui Klaus Iohannis, dintre toate judeţele ţării.

La alegerile locale de acum trei săptămâni, PNL-Cluj a triumfat. Cred că acesta este cel mai potrivit moment pentru mine să anunţ că a venit vremea să renunţ la co-preşedinţia PNL-Cluj, asigurând astfel un transfer de generaţii la conducerea partidului. Am transmis conducerii centrale a PNL demisia mea din funcţia de co-preşedinte al organizaţiei judeţene.  

Doresc să mulţumesc colegilor şi simpatizanţilor liberali care au fost alături de mine în aceşti 15 ani frumoşi şi să urez succes celor care vor prelua ştafeta, asigurându-vă că voi rămâne acelaşi coleg implicat, devotat Partidului Naţional Liberal şi interesat în dezvoltarea judeţului Cluj şi a comunităţilor locale componente.

Cu preţuire şi recunoştinţă,

Senator Marius Nicoară

26 Iunie 2016 

Articole Noi