La Florești, o mână spală pe alta. Ce cadou i-a făcut Primăria Florești unui consilier local?

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

strada sebi 6Cu siguranță nici nu se aștepta la așa ceva, la un asemenea cadou de sărbători. Dar pentru că a fost conștiincios în privința votului pentru un proiect mult dorit în Consiliul Local, consilierul a primit un cadou din partea Primăriei Florești. Asfaltarea străzii pe care locuiește.

În afara faptului că strada nu are denumire și că pe ea locuiesc 5 familii (cinci), Primăria investește bani și strada va fi asfaltată căci lucrările sunt în toi. Nu! Nu are nicio importanță că pe strada respectivă (este mai degrabă un drum de servitute) nici măcar nu a fost trasă canalizarea, Primăria nu-și face griji, peste un an va fi spartă și asfaltată din nou, sunt bani la buget. Și nu a contat nici că afară sunt grade cu minus. Cei de la Viarom, harnici-nevoie mare.

Concret, este vorba despre o stradă ce porneste din strada Gilăului din localitatea Luna de Sus. O străduță ce duce spre un deal unde sunt puține locuințe și așa cum am mai spus, locuiesc pe ea 5 familii. Nu că nu ar merita și ei asfalt dar nu am putut să nu îmi amintesc de locuitorii din Valea Gârbăului cât s-au rugat de Primărie să le asfalteze strada și nu sunt singurii.

strada SebiSuprinzător, pentru această stradă a fost posibil și este și mai ciudat faptul că această minunată surpriză vine în urma unor întâmplări recente în Consiliul Local Florești. În luna Noiembrie au avut loc două întruniri ale consilierilor pentru a aproba rectificarea de buget pe anul 2016 conform căreia 400.000 lei au fost trimiși către iluminatul festiv. Și pentru că proiectul nu a trecut la prima ședință (17 noiembrie), în 24 consilierii s-au întrunit a doua oara, proiectul trebuia să treacă, obligatoriu!. Așa că mai mulți consilieri și-au schimbat votul și proiectul a trecut. 400. 000 lei, dragi floreșteni, în timp ce dumneavoastră stați cu gunoiul sub nas.

Domnul consilier PSD, Sebastian Cîmpian a fost unul dintre consilierii care și-au schimbat votul și au aprobat aberația de rectificare bugetară.

strada sebi 7Domnul Cîmpian locuiește pe strada pe care la acest moment, se lucrează fără să conteze condițiile meteo.  L-am contactat telefonic pentru a-l întreba ce părere are și dacă la începutul conversației s-a prefăcut că nu știe că i se asfaltează strada de parcă s-ar teleporta acasă și nu ar circula pe strada aceea, evident ca să nu își murdărească pantofii, ulterior am constatat că tot ceea ce definește penibilul și ipocrizia au fost lăsate în urmă de consilierul local.

Așa cum am spus, consilierul PSD s-a făcut că nu știe.

„Stau pe o stradă, de pe Gilăului în stânga. nu știu habar nu am dacă se asfaltează. Mie mi-au trântit ăia un șanț pe stânga, m-am dus la ei că am derapat și era să intru în șanț și le-am zis să facă ceva cu drumul ală că o să iasă scandal mare. O venit ăia de la Viarom, mi-au laut tot pietrișul ală bun,  de pe stradă.  Acolo avem familii cu copii.  Ai auzit tu că îmi asfaltează drumul? Serios? Stăm 5 familii. Eu de foarte mult timp mă chinui cu strada aia că eu sunt din 2010 acolo”, a spus suprins, domnul consilier.

strada sebi 4Domnule consilier, noi ceilalți cetățeni, nu putem decât să ne bucurăm pentru dumneavoastră nu de alta dar alți Floreșteni s-au rugat ani la rând de Primărie să le asfalteze strada căci nu putau nici să circule pe ea când ploua dar pentru dumneavoastra s-a putut fără discuții, fară facebook, etc.

Recunosc, nu m-am sfiit să-i spun domnului consilier că mi se pare că lucrarea este cu dedicație lucru pe care l-a negat, dar explicația lasă de dorit.

„Nici vorbă, am votat beculețele…știi de ce le-am votat? Că aveau garanție 2 ani, eu la anul nu o să mai votez așa ceva. Ai văzut ce s-a întâmplat la Dej că nu au fost luminițele de 1 Decembrie? Ai văzut ce scandal a fost? Eu unul, la anul nu o să mai votez așa ceva îți garantez. Așa am considerat eu”, a mai spus Sebastian Cîmpian.

strada sebi 1

Ei bine, domnul consilier și-a pierdut cuvintele când i-am explicat că erau bani la buget pentru beculețe și că în situația în care se află acum Floreștiul chiar nu era necesar să fie alocați 400.000 lei pentru beculețe de sărbători.

Consilierul nu a mai spus decât că înțelege și că nu va mai vota așa ceva, dar și că nu va vota pentru majorare de preț privind salubritatea sau pentru alocarea de bani către Quatro Eco Salub.

De altfel nici nu știm cum au fost posibile aceste lucrări (repet, imediat după întâmplarea din Consiliu Local, la 2 săptămâni), cand strada fără nume nu se afla în proiectul de asfaltare a 19 străzi. Nici prin Consiliul local nu a trecut un astfel de proiect. Nu știm nici de unde s-au luat fonduri și nici cât costă aceste lucrări. În proiectul de modernizare și asfaltare a celor 19 străzi se numără strada Gilăului.

UPDATE: Consilierul local ne-a contactat pentru a adăuga la declarație câteva informații în plus.  Acesta a mai spus că locuitorii de pe strada respectivă au avut de pătimit la momentul începerii lucrărilor și au fost obligați să își lase mașinile la intrarea pe stradă pentru că drumul era foarte alunecos și nu puteau urca. Mai mult, a spus consilierul local, dacă ar fi fost nevoie de o ambulanță nu exista nicio șansă pentru locuitorii de acolo pentru că nici ambulanța nu ar fi putut urca dealul.

strada sebi 3 strada sebi 2

 

 

 

 

 

 

Citește și:

Florești: Primarul are bani de dat pe beculețe colorate. Consilierii nu l-au lăsat

[Video] Florești: În timp ce floreștenii stau cu gunoaiele sub nas, comuna are bani pentru iluminat festiv de sărbători.

2 COMENTARII

  1. Aceasta poate fi numai opera vestitului NECHITA mare sef de santier absolvent cu greu de scoala generala!

Comentariile sunt închise.

Articole Noi