INTERVIU – Lorin Cantor

Lorin

Foto: Silviu Cristea

Obişnuim să vorbim despre sport doar atunci când un performer atinge nivelul cel mai înalt, acolo unde se învârt cei mai mulţi bani şi medaliile cel mai mult râvnite, dar cum începe totul? Cum se fac primii paşi? Care sunt bucuriile şi sacrificiile unei copilării antrena(n)te? Şi care sunt urmările educaţiei prin sport? În primul rând, sportul înseamnă sănătate, înseamnă educaţie, fair-play, disciplină şi competiţie. Cu aceasta din urmă caracteristică este bine ştiut că ne întâlnim peste tot: în carieră, în job, în viaţă. Lorin Cantor este la bază profesor de educaţie fizică şi sport, managerul echipei masculine de rugby ”U” Cluj şi preşedintele Asociaţiei Judeţene de Rugby Cluj. A renunţat la un trai liniştit în Portugalia, pentru a se întoarce acasă, la Cluj. Are idei multe, dar una persistă cu constanţa unui metronom: îşi doreşte să trăiască într-o ţară cu oameni sănătoşi, care să iubească sportul, să respecte şi să aprecieze valorile sportive.

R: Viaţa dumneavoastră este indisolubil legată de sport. Ce v-a determinat să deveniţi profesor de educaţie fizică şi sport?

LC: Oricare dintre noi are înclinaţii sportive, trebuie doar să ni le descoperim, sau cineva să vadă calităţile noastre şi să ne îndrume spre disciplina sportivă potrivită. Mie mi-a plăcut să practic sportul de mic. Am jucat rugby, dar am urmat şi alte discipline sportive(polo, karate, fotbal). Nu mi-a fost greu să aleg să merg pe acestă linie didactică. În 1998 am intrat la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, pentru că asta mi-am dorit, am simţit această chemare şi nu regret nicio clipă alegerea făcută. În timp am înţeles cît de important este rolul profesorului de sport.

R: Foarte tânăr fiind aţi ales să urmaţi cursurile unei instituţii de învăţământ superior tocmai în Portugalia, unde aţi şi trăit şi muncit ulterior, până în 2007. De ce Portugalia, şi mai ales ce v-a determinat să rămâneţi acolo după absolvire?

LC: În 1999 am obţinut o bursă Erasmus şi mi-a plăcut ideea de a intra în contact cu o altă cultură sportivă, cluturală. Am absolvit UTAD (Universidade de Tras-os-Montes e Alto Douro) şi am primit oferta de a continua să lucrez în Portugalia. Pe durata studiilor am continuat să joc rugby, am şi predat educaţia fizică şi eram şi antrenor la centrul de copii şi juniori a clubului Villareal, care activa pe lângă universitate şi la Arcos de Valdevez. Am fost profesor de sport la Ponte Lima şi Arcozelu, două licee de stat din Portugalia şi am avut o satisfacţie deosebită să constat că munca mea era apreciată. Foarte mulţi prieteni pe care mi i-am făcut acolo se întrebau cum poate un cetăţean străin să lucreze ca şi funcţionar public în sistemul de învăţământ din Portugalia.

R: Şi totuşi, în 2007 v-aţi întors acasă, la Cluj. De ce?

LC: Când am plecat în Portugalia nu mi-am propus să şi rămân acolo pentru totdeauna. Am tratat totul ca pe un schimb de experienţă, voiam să-mi dezvolt abilităţile într-o ţară străină, cu altă cultură şi alte valori sportive.

R: Odată revenit acasă aţi pus bazele Clubului Sportiv Mănăştur, care există şi astăzi, iar echipa de rugby este lider în Divizia A, cu şanse reale de promovare în Divizia Naţională de Seniori, al doilea eşalon sportiv în rugby-ul românesc…

LC: În toamna anului 2007, când m-am întors în ţară, am pornit o serie de afaceri mai întâi. Eram conştient că un club sportiv are nevoie de susţinere financiară. Abia în 2009 am pus bazele CS Mănăştur, club în cadrul căruia urmau să activeze trei secţii: fotbal, tenis de câmp şi rugby. Am început cu fotbalul şi chiar am creat o generaţie de copii foarte talentaţi, care au fost ulterior achiziţionaţi de Universitatea şi de CFR Cluj. Unii dintre ei mai joacă şi astăzi. Secţia de rugby am activat-o abia anul trecut, dar avem rezultate frumoase şi o echipă formată predominant din studenţi francezi, care fac o propagandă sportului foarte frumoasă şi constructivă în acelalorin 2şi timp. Aici trebuie să subliniez şi meritele antrenorilor care coordonează şi pregătesc această echipă.

R: Tot în 2009 aţi devenit director de dezvoltare regională în cadrul Federaţiei Române de Rugby (FRR), iar un an mai târziu aţi fost ales preşedinte al AJR (Asociaţia Judeţeană de Rugby) Cluj. Privind retrospectiv sunteţi mulţumit de ceea ce aţi realizat?

LC: Prezenţa mea în structurile de dezvoltare regională a rugby-ului o consider şi o etapă de dezvoltare personală. Iubesc acest sport şi sportul în general, iar în cadrul FRR am avut oportunitatea de a pune în practică ideile şi dorinţa mea de a atrage un număr cât mai mare de tineri să facă sport. Am această satisfacţie că pe perioada activităţii mele la FRR, Transilvania a devenit polul de putere în rugby-ul românesc, CSM Ştiinţa Baia Mare şi RCM Timişoara sunt campioanele ultimilor 5 ani şi asta spune multe, iar <U> Cluj este din nou o şcoală de rugby. Eu cred că atât eu cât şi ceilalţi colegi ai mei am făcut o treabă foarte bună şi o propaganda excelentă rugby-ului în mod particular şi sportului în general. La Baia Mare, la Cluj, la Timişoara, şi nu numai, s-au dezvoltat centre de copii şi juniori foarte puternice. În judeţul Cluj, pe lângă activitatea de la Clubul Sportiv Universitatea, se practică rugby, cu rezultate foarte bune şi la Câmpia Turzii şi la CSS Viitorul, sau la Gens. În plus, alături de componenţii echipei Universitatea am avut o serie de acţiuni în şcolile din municipiul Cluj-Napoca şi am descoperit foarte mulţi copii dornici să facă sport, să practice rugby. Nu e uşor lucru să-i convingi pe copiii din ziua de azi să renunţe la tentaţiile secolului XXI, dar reacţia lor pozitivă la acţiunile noastre îmi dau încredere şi putere să duc mai departe această idee de a forma noi generaţii sănătoase. Eu am spus mereu: capacitatea cetăţeanului de a avea o educaţie sportivă, dă valoare unei naţiuni.

R: La începutul acestui an aţi mai avut un succes, din punct de vedere managerial. Aţi organizat două meciuri ale echipei naţionale de rugby a României la Cluj. Au făcut parte aceste acţiuni din planul dvs de dezvoltare şi promovare a sportului?

LC: Per ansamblu au fost două acţiuni de succes. Am avut în tribune 7.500 de oameni, am văzut copii cu părinţi de mână venind înspre stadion, iar echipa naţională s-a calificat la Cupa Mondială aici, la Cluj, cu sprijinul acestor oameni care au venit să încurajeze echipa naţională. Dar, scopul a fost acela de a oferi şansa ardelenilor de a vedea la treabă echipa României, formată din jucători care activează în Transilvania, foarte mulţi jucători care au crescut şi s-au format la Cluj, iar prezenţa în număr atât de mare a suporterilor ne dă satisfacţia lucrului bine făcut. Însă, trebuie să precizez un lucru, aceste acţiuni nu au fost succesul meu personal, ci al echipei cu care am lucrat la aceste evenimente. Meritul meu a fost acela că am reuşit să capacitez o mână de oameni, să-i fac să creadă că împreună putem realiza un lucru de care vom fi mândri şi peste ani de zile.

R: Simt totuşi o urmă de regret în vocea dvs. Ceva lipseşte în acest peisaj? E ceva care v-a lăsat un gust amar?

LC: Nu, nu e vorba despre aşa ceva însă, toate aceste succese trebuie urmate de o schimbare la nivel structural a ideii de promovare a sportului, altfel vom rămâne doar noi cu satisfacţia lucrului bine făcut, fără ca cei pentru care am făcut aceste lucruri să se bucure, să beneficieze de efortul nostru. Sunt câteva lucruri care trebuie schimbate şi asta cât mai curând. Nu spun un lucru nou când afirm că sportul la noi a fost lăsat, de ani buni, în plan secundar al dezvoltării societăţii. Cred cu tărie că lumea trebuie să aibă o altă perspectivă asupra educaţiei fizice, pentru că acest lucru înseamnă mai mult decât sport. Este vorba despre mentalitate, igienă, muncă în echipă, adică lucruri greu de identificat în acest moment în sportul românesc şi în societatea în care trăim. Apartenenţa la un simbol, la o cultură sunt extrem de dezvoltate în ţări puternice ale Europei, iar acest lucru se reflectă în numărul mare de spectatori la competiţiile sportive. La noi aceste valori s-au ştirbit, lumea nu mai vine la stadion, sau în sălile de sport. Aş schimba bunăoară statutul profesorului de sport. Acesta merită mult mai mult respect având în vedere complexitatea educaţiei fizice care, repet, nu înseamnă doar sport.

R: Înţeleg că putem extrapola şi mergem mai departe cu schimbări şi în domeniul legislativ?

LC: Categoric, iar un prim pas ar fi crearea unor grupuri de lucru la nivel regional, din care să facă parte reprezentanţi din diverse domenii de activitate. Aceste grupuri de lucru trebuie să găsească şi să propună soluţii pentru îmbunătăţirea legii sportulu, să o facă mai favorabilă cluburilor şi asociaţiilor sportive şi partenerilor acestora. Următorul pas ar fi să consultăm şi alte legi legi fundamentale din domeniul sportului, din ţări europene cu tradiţie, pentru care sportul este o prioritate naţională.

lorin 1R: În acest sens aveţi şi propuneri concrete?

LC: Evident sunt câteva aspecte pe care le-am identificat şi care cred că ar trebui aplicate. De exemplu redicrecţionarea unei sume importante de la bugetul de stat cuprinse în subvenţionarea marilor companii farmaceuitice. Mai concret, cred că o parte din impozitul obţinut de la aceste companii farmaceutice care beneficiază de facilităţi fiscale importante ar trebui redirecţionat către cluburi şi asociaţii sportive. Propuneri legislative privind programe speciale pe care firmele producătoare de tutun şi alcool să le desfăşoare în domeniul sportiv. Scutirea de impozitare pentru perioada de 2 ani pentru firmele care angajează  sportivi prin reconversie profesională. Apoi ar trebui să se creeze la nivel ministerial o serie de teste de evaluare naţională obligatorii, a capacităţilor motrice ale elevilor, care să permită profesorilor şi antrenorilor să identifice şi să direcţioneze copiii către sport, în funcţie de calităţile lor. De exemplu, în Portugalia şi în alte state europene aceste evaluări sunt obligatorii. Foarte important mi se pare introducerea manualelor de educaţie fizică şi igienică în şcolile din România. Sportul de masă trebuie încurajat, iar acest lucru se poate face doar prin investiţii în baze sportive destinate celor care vor să facă mişcare. Oricine vrea să facă sport, indiferent de vârstă, ar trebui să beneficieze gratuit de aceste baze. Dacă am avea un popor sănătos din punct de vedere fizic şi mental vom sta mult mai bine şi am face faţă mai responsabil tuturor provocărilor vieţii. Un alt aspect deosebit de important este mărirea bazei de impozitare a impozitului pe profit specificat în Legea Sponsorizării. Cred că este imperios necesară trecerea de la 20% la 50% a acestei baze de impozitare pentru impozitul pe profit şi, deasemenea, a cifrei de afaceri de la 3 la mie, la 10 la mie.

Marirea procentajului de sume încasat de la operatorii de jocuri de noroc , loteria naţională, case de pariuri şi folosirea lor pentru dezvoltarea sportului de masă şi sportului de performanţă.

Schimbarea legii sportului prin actualizarea baremelor şi sumelor stipulate şi actualizarea lor cu realitatea socială actuală.Valorizarea antrenorilor şi specialiştilor români de top prin îmbunătăţirea grilei de premiere pentru rezultate deosebite. În sfârşit, dar nu în ultimul rând, trebuie stabilite prin intermediul legislativ, coordonarea între instituţiile statului cu privire la gestionarea activităţilor sportive şi a bazelor sportive şi implicarea comună a tuturor instituţiilor abilitate în acest fenomen, pentru dezvoltarea sportului.

R: Sună foarte bine tot ce spuneţi, dar nu e o bătălie cu morile de vânt?

LC: În niciun caz. Eu cred cu tărie în aceste lucruri şi sunt convins că asemeni mie sunt şi alţi oameni. Poate unii dintre ei nu ştiu să-şi exprime dorinţele, sau să-şi expună ideile, dar dacă vom contribui în echipă la realizarea, măcar în parte a acestor idei vom fi fericiţi să ne vedem copiii crescând într-un mod sănătos, civilizat, în spiritul fair-play-ului.

Sursă foto: facebook.com