vineri, martie 29, 2024

INTERNATIONAL TATTOO EXPO, ÎN WEEK-END, LA IULIUS MALL CLUJ

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Iulius Mall ClujÎn acest sfârșit de săptămână, Iulius Mall Cluj găzduiește cea de-a doua ediție a International Tattoo Expo. De vineri până duminică, în perioada 3 – 5 iunie 2016, în intervalul orar 12.00 – 23.00, numeroși tatuatori din țară și de peste hotare vor oferi un spectacol vizual, punându-și în valoare talentul în desen.

International Tattoo Expo se desfășoară la demisolul Iulius Mall Cluj și reuneşte artişti autohtoni care impresionează prin imaginația și lucrările lor. International Tattoo Expo va beneficia și de prezența unor tatuatori din Germania, Anglia, Olanda și Norvegia.

Practicanţii celei mai vechi forme de artă vor realiza sute de tatuaje, sub privirile curioase ale publicului. Vor avea ocazia să își demonstreze ingeniozitatea și tehnicile personale de creație participând la concursul de tatuaje și cel de desen și pictură, în timp ce frumusețile cu trupuri acoperite în simboluri și elemente grafice se vor putea înscrie la Miss Ink Cluj-Napoca. În fiecare zi vor fi acordate premii participanţilor, pentru diferite categorii de tatuaje: black&grey, color, realistic, tradiţional și cel mai reușit desen al zilei.

Pe parcursul celor trei zile, publicul va putea să admire show-ul nonconformist al desenelor pe piele, dar și să se lase cuceriți de ritmurile antrenante oferite de DJ-ii invitați la eveniment. Sâmbătă, de laora 19.00, va concerta trupa ieșeană de rock alternativ Pinholes.

Accesul este permis pe bază de bilete, prețul acestora fiind de 15 lei pentru o zi și 35 de lei pentru toate cele trei zile ale convenției.

Articole Noi