vineri, martie 29, 2024

”IndividuALL Running Series” – circuitul de alergări virtuale.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Afis landscape 2

Competiție de pandemie: Runners Club Cluj-Napoca lansează circuitul de alergări virtuale ”IndividuALL Running Series”

afis portrait”Alergăm separat, concurăm împreună!” este motto-ul care i-a determinat pe cei de la Runners Club, în această perioadă fără precedent, să vină în ajutorul alergătorilor, pentru a rămâne, împreună, motivați și sănătoși.

Așa că au lansat o serie de competiții virtuale, printr-o platformă special dezvoltată în acest sens, IndividuALL Running Series. Prima din serie, Half Marathon Challenge, a avut loc luna trecută, iar a doua provocare, Hero Running Challenge, se desfășoară pe parcursul întregii luni august.

Fiecare participant este îndemnat să își aleagă una dintre distanțele care i se potrivește cel mai bine – 100, 200 sau 300 de kilometri – și să o parcurgă cumulat, pe orice traseu și oricând dorește, până la finalul acestei luni.

Unul dintre avantajele cursei virtuale este faptul că poți să ți-o organizezi așa cum vrei tu, spune Horațiu Morar, președinte fondator al Runners Club.

premiu 2”Alergătorii trebuie să alerge în continuare! Ei asta fac, asta iubesc: cursele, provocările. Păstrarea acestui spirit, a unității și a principiilor unei comunități atât de frumoase cum e cea a alergătorilor depinde și de noi în aceste momente grele. Cu asemenea inițiative, cu ajutorul muncii în echipă chiar și de la distanță, numai așa ne păstram speranța că ne vom reîntâlni cât de curând (când pandemia, sau lipsa ei, mai exact, ne va permite) la evenimentele noastre preferate…offline, clasice. Dar, până atunci, e important să ne amintim că noi suntem în continuare o comunitate și, chiar dacă aleargăm separat, concurăm împreună!”.

Înscrierile se fac până pe 15 august online, AICI.

premiu 1După înscriere și achitarea taxei de participare, fiecare primește: un număr de concurs (pe care și-l poate downloada direct din aplicație), acces la clasament și rapoarte, import automat de date din Strava și medalie.

În plus, organizatorii și partenerii lor pun la bătaie și premii, acordate, prin tragere la sorți, celor care au finalizat secțiunea de competiție la care s-au înscris: un ceas Garmin Forerunner 45, două perechi de pantofi de alergare Mizuno (una de bărbați și una de femei) și două kituri cu produse de hidratare Isostar.

Pentru a veni și mai mult în întâmpinarea celor care vor să își asume această provocare ”eroică”, cei de la Runners Club îi invită să ia parte, în fiecare weekend (sâmbătă și duminică), de la ora 8.00, la alergările în grup de maxim 10 persoane, cu respectarea tuturor normelor de distanțare, atât pe traseu trail, cât și road.

Toți kilometri parcurși la aceste antrenamente se vor ”contabiliza” pentru distanța aleasă în cadrul Hero Running Challenge. Punctele de întâlnire sunt Restaurantul Aroma din livada Palacsay și Casinoul din Parcul Central. Mai multe detalii, AICI.

Despre RUNNERS CLUB

Asociația C.S. Runners Club a fost fondată la începutul anului 2010 de un grup de alergători din Cluj-Napoca sub forma unei organizații non-profit cu scopul de a promova alergarea ca sport de masă.

Suntem cunoscuți pentru evenimentele care atrag și inspiră anual peste 10.000 de oameni (Halcyon Făget Winter Trail, Crosul Divelor, The Beard Run – Crosul Scărilor, Crosul Spiridușilor, Crosul de Noapte, Crosul Hoia, Făget Tour și Livada Trail Run), dar rămânem la fel de devotați și alergătorilor de mâine, oferind programe destinate tinerilor și copiilor din Cluj-Napoca.

Articole Noi