joi, martie 28, 2024

India Sutra, cultura indiană adusă în inima Clujului

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

centru clujean de studii indieneCentrul Clujean pentru Studii Indiene, lansat recent la Cluj, aduce cultura indiană în inima Transilvaniei prin evenimente ce doresc să redea cât mai bine viaţa din India. Primul eveniment organizat a avut loc astăzi. Intitulat „India Sutra”, evenimentul, prin poveştile emoţionante ale unor invitaţi care au vizitat India a reuşit să-i facă pe cei prezenţi curioşi.

Fie că vorbim de cultura indiană, nu este permis să uităm cât este India de cunoscută pentru partea de spiritualitate. De fapt cei care aleg să viziteze India, vor pleca de acolo de fiecare dată cu un bagaj imens de cunoştinţe. Evenimentul a avut trei invitaţi de seamă, iar dacă directorul Centrului Clujean pentru Studii Indiene, Mihaela Gligor  le-a povestit pe scurt celor prezenţi cum a ajuns să viziteze India în cadrul unor conferinţe sau evenimente, celelalte două invitate Iudita Pelea şi Hanna Bota au povestit cu atâta emoţie despre vizitele lor.

„Te şochează diferenţele atât de mari, opolenţa ceea atât de invazivă în culoare, în bogăţie vis-a vis de partea săracă. Ele nu există, acolo nu trebuie să cauţi sărăcia. Mergi pe stradă vezi un templu, iar în faţă sunt cerşetori, nu este o zonă separată. A fost şocant să vezi avalanşa aceea de oameni. Prima mea reacţie a fost de consternare. O oarecare milă. Vorbeam Excelenţa Sa, consulul nostru, care era indian, care susţinea cultura, şi am vorbit despre şocul meu de a vedea partea de sărăcie, dar el îmi spunea că aşa este normal să fie, iar că noi cei care venim acolo vrem să facem ceva, dar îmi spunea că nu trebuie făcut ceva, că lucrurile trebuie să fie aşa pentru că ele au un rost. La ei funcţionează foarte bine partea de credinţă”, a povestit Hanna Bota.

India Sutra 5Lucru de altfel cunoscut, nu degeaba Hanna a ţinut să mai menţioneze că există străzi pe care se află sute de temple în India. Practic, indienii păşesc deseori peste pragul templelor pentru a se închina.

La rândul său, Iudita Pelea a povestit despre întâlnirea vieţii sale. A avut ocazia să îl cunoască pe Dalai Lama, dar mai ales să înveţe de la el cum să îşi păstreze o stare a minţii pozitive, căci acesta este secretui fericirii.

De ce m-am simţit acolo atât de în viaţă, de liberă şi de fericită? Eram oare mai aproape de Dumnezeu? Nu, dar cert este că m-am simţit aşa. Ce m-a făcut să Îl simt atât de aproape? Oamenii. Liniştea lor, fericirea lor, compasiunea, smerenia, umilinţa femeilor, valori pe care nu le mai regăseşti. Omul sfinţeşte locul, oamenii aceia Îl aduc mai aproape de tine pe Dumnezeu. Pentru ei fericirea este cel mai important lucru. Fericirea este starea minţii, pe care o ai sau nu. Fericirea nu se măsoară în mărimea contului bancar sau a bogăţiilor, a spus Iudita Pelea.

Evenimentul a fost presărat cu imagini realizate de Roxana Cosma, precum şi de scurte filmări care prezentau modul de închinare al indienilor în templu.

Mihaela Gligor, directorul Centrului Clujean pentru Studii Europene a promis ca lunar să fie organizat un eveniment care să aducă în atenţia clujenilor cultura indiană.

Centrul are ca obiectiv principal promovarea culturii indiene și o mai bună înțelegere a ei prin programe complete de educație, cercetare și publicare.

Centrul clujean pentru studii indiene va dezvolta colaborări cu centrele similare de la mari universități din Europa, USA și India.

Articole Noi