[Galerie Foto&Video] Festivalul – concurs de obiceiuri și tradiții specifice sărbătorilor de iarnă ”JUNII SATULUI”, ediția I, Măguri – Răcătău

Festivalul – concurs de obiceiuri și tradiții specifice sărbătorilor de
iarnă ”JUNII SATULUI”, ediția I, Măguri – Răcătău, jud. Cluj
de prof. dr. Brăileanu Sorin – Ionel

festival maguri 9În 9 decembrie au răsunat munții Apuseni la propriu!

Au răsunat munții Apuseni în data de 9 decembrie 2017 la parada oferită localnicilor prezenți la trecerea ansamblurilor prin centrul localității clujene Măguri – Răcătău cu ocazia deschiderii primei ediții a Festivalului – concurs de obiceiuri și tradiții specifice sărbătorilor de iarnă ”Junii Satului”, eveniment derulat pe parcursul a două zile și pe categorii de vârstă, prima zi (9 decembrie) adresându-se copiilor din clasele primare și gimnaziale, iar cea de-a doua zi (10 decembrie), adolescenților și adulților. Căminul cultural s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cele aproximativ 300 de persoane participante la această superbă și utilă activitate din domeniul obiceiurilor și tradițiilor locale.

Trebuie să precizăm că până în jurul orelor 14.00 la deschiderea Festivalului, participanții au fost invitați de către organizatori la masă într-un loc de basm la Pensiunea Georgiana din Măguri – Răcătău, unde s-au putut înfrupta din bunătățile tradiționale pregătite cu acest prilej. Mulțumim, Pensiunea Georgiana!

,,Scopul acestui festival – concurs este descoperirea valorilor tradiționale, a obiceiurilor și tradițiilor autentice locale, promovarea și orientarea acestora spre tânăra generație în vederea perpetuării și dăinuirii acestora peste ani și ani, dar totodată valorificarea, păstrarea și punerea în valoare a creațiilor populare autentice, a portului popular, a obiceiurilor și tradițiilor românești”, ne-a declarat cu bucurie și mulțumire sufletească, dna Pleșa Mariana, directorul Căminului cultural și unul dintre organizatorii evenimentului.

festiva maguriTradiţiile şi obiceiurile strămoșești sunt păstrate cu sfințenie în comuna clujeană Măguri – Răcătău, iar festivalul – concurs a reunit un număr de 11 ansambluri populare, venite din mai multe zone ale Transilvaniei, respectiv din județele Cluj și Bistrița – Năsăud care, a avut încă de la început o notă optimistă generată de bucuria de a omagia și sărbători împreună, elevi – cadre didactice – părinți – adolescenți și adulți – autorități locale – comunitatea locală – alți invitați, sărbătorile de iarnă care stau să înceapă!

,,Organizarea Festivalului se justifică atât prin conservarea şi promovarea portului popular tradițional, a colindelor cu o valoare artistică deosebită, specifică zonelor din care provin participanţii, cât și prin schimbul de experienţă realizat cu comunităţile rurale din alte judeţe”, a ținut să ne precizeze cu mândrie, dl. primar Prigoană Petru, gazda evenimentului de la Măguri – Răcătău.

Și pentru că tot veni vorba despre organizatori, menționăm că evenimentul a fost organizat impecabil, de către Asociația ,,De la lume adunate și-napoi la lume date” Cluj – Napoca în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj prin intermediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Valorificarea Culturii Tradiţionale Cluj, Consiliul Local şi Primăria Măguri – Răcătău.

festival maguri 2Au concurat ansambluri din județele Cluj și Bistrița – Năsăud La actuala ediţie au participat în prima zi ansamblurile: ,,Jucăușii de pe Someș“ din mun. Cluj – Napoca, ,,Zestrea“ din Popești, jud. Cluj, ,,Vălul Miresei“ Răchițele, jud. Cluj, ,,Brâul munților“ Valea Ierii, jud. Cluj și ,,Cununa Munților“ Măguri – Răcătău, jud. Cluj. Iar în cea de-a doua zi au evoluat ansamblurile din localitățile bistrițene Poiana Ilvei și Șieuț, alături de cele patru ansambluri din județul Cluj, respectiv: ,,Poarta de sub Feleac“ din com. Feleacu, Ansamblul de la Negreni, Colindătorii de la Frata și Junii de la Măguri. Potrivit regulamentului de organizare și desfășurare, Festivalul a avut două secţiuni: Obiceiuri și tradiții locale – colinde și scenete de Crăciun și Anul Nou, la care autenticitatea interpretărilor și ţinută populară a fost obligatorie, iar secţiunea a doua a fost rezervată prezentării costumelor populare tradiționale femeiești și bărbătești din zona de proveniență a participanților.

Ansamblul ,,Vălul Miresei“ Răchițele, jud. Cluj, a obținut locul I la categoria de vârstă copii între 6 – 14 ani, celelalte ansambluri ocupând locurile II și III, astfel ca toții participanții să plece la casele lor mulțumiți și bucuroși că le-au fost răsplătite eforturile necesare în vederea pregătirii acestei activități! Ansamblul ,,Brâul munților“ din localitatea clujeană Valea Ierii, avându-i ca îndrumători pe dna Cocuț Lăcrămioara – Marcela (preoteasa satului) și pe îndrăgitul lor profesor dr. Brăileanu Sorin care este și autorul prezentului articol, a obţinut locul III. Iar la categoria de vârstă adolescenți și adulți, toți concurenții au fost declarați ca fiind câștigători, primind fiecare ansamblu câte o diplomă de excelență!

festival maguri 11festival maguri 3

Un juriu de specialitate a evaluat prestaţia concurenţilor pe scenă, care a avut următoarea componență: dna Cornelia Staicu – preşedinta juriului și managerul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Valorificarea Culturii Tradiţionale Cluj, dnul prof. univ. dr. Mircea Câmpeanu – etnolog și cercetător al Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Valorificarea Culturii Tradiţionale Cluj, dna Ana Strîmturean, interpret îndrăgit de muzică populară și profesor la Școala popular de artă ,,Tudor Jarda“ din mun. Cluj – Napoca, dna Ciobanu Viorica – director al Asociației meșterilor populari din mun. Cluj – Napoca și dna Pop Lăcrămioara, bibliotecar la Biblioteca comunei Frata, dna Corina Cristutiu – reprezentant al Asociatiei ,,De la lume adunate si-napoi la lume date” Cluj – Napoca și dna Sucală Mariana – contabila Primăriei Măguri – Răcătău toți membri de marcă în acest juriu de profesioniști.

În urma concursului, participanții au fost premiați de către Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Valorificarea Culturii Tradiţionale Cluj cu diplome și premii în bani.

festival maguri 10Marele câștig al acestei activități este, în primul rănd, ca totul a fost prezentat evolutiv de către acești copii și adulți talentați, de la colindele specifice reprezentând diferitele locuri/zone din Transilvania, la prezentarea portului popular tradițional! Pe de altă parte, acest eveniment a făcut posibilă cunoașterea tuturor participanților și posibilitatea de a socializa și a stabili punți de legătură și colaborare cu scopul păstrării, conservării și promovării obiceiurilor și tradițiilor locale, înspre binele și folosul tuturor.

,,Scopul acestui eveniment de succes a fost acela de a conserva și promova colindele cu valoare artistică din zonele de unde vin tinerii colindători, obiceiurile și traditiile moștenite din moși-strămoși prin intermediul elevilor și cadrelor didactice îndrumătoare, a adulților din comunele participante, cărora le mulțumim din tot sufletul pentru modul în care au înțeles cum trebuie derulată această activitate, pentru implicarea activă și maturitatea de care au dat dovadă, completate de promovarea acestor meleaguri idilice, promovarea satului românesc transilvănean – rădăcina sufletelor noastre”, ne-a declarat dnul prof. univ. dr. Mircea Câmpeanu de la Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Valorificarea Culturii Tradiţionale Cluj, după jurizarea obiectivă și acordarea premiilor.

De asemenea, ținem să menționăm că evenimentul a fost prezentat de către interpreta bistrițeană de muzică populară Elisabeta Guzu, ajutată de dl. Daniel Rusu, președintele Asociației ,,De la lume adunate și-napoi la lume date” Cluj – Napoca.

Vă mulțumim, dragilor… Ați fost minunați!
La mulți ani cu bine!!!

festival maguri 1La ,,spartul târgului”, spre seară, am plecat cu toții spre casele noastre multumiți și fericiți că am reușit sa realizăm ceva pozitiv, ducând cu noi, în mintea și în sufletele noastre sunetul colindelor și magia sărbătorilor de iarnă!

Cu siguranță, suntem constienți că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, prin urmare, vă lăsăm pe dvs. să le vedeți strecurate printre rânduri, cât și cele câteva înregistrări video.

Felicitări organizatorilor și colaboratorilor, elevilor concurenți, cadrelor didactice îndrumătoare, adolescenților și adulților, tuturor celor implicați într-un fel sau altul în acest eveniment! Sărbători fericite! Numai bine tuturor, numai bine români, oriunde v-ati afla!

Doamne-ajută! La mulți ani cu bine!!!

festival maguri 11 festival maguri 8

festival maguri 3 festival maguri 5

festival maguri 12 festival maguri 4

festival maguri 7

festival maguri 13

festival maguri 1 festival maguri 9

festiva maguri festival maguri 6 festival maguri 10