[Foto&Video] Cum a decurs Dezbaterea pentru noul PUG al comunei Floreşti?

dezbatere pug floresti 1O nouă dezbatere referitoare la Planul Urbanistic General din comuna Floreşti a avut loc astăzi în sala de şedinţe a Primăriei Floreşti. Aproximativ 20 de persoane au fost prezente la dezbatere, dar şi reprezentanţi ai echipei ce a întocmit noul PUG precum şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj şi Direcţia de Sănătate Publică, dezvoltatori imobiliari şi chiar şi patronul fermei de pui, Nicolae Cobârzan.

Dezbaterea de astăzi, a avut ca scop obţinerea avizului necesar din partea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, însă aceştia au fost deranjaţi de anumite aspecte.

În cadrul dezbaterii, directorul de proiect, conf. univ. dr. Radu Spânu le-a prezentat celor de faţă câteva aspecte de care s-au lovit pe parcursul realizării noului Plan Urbanistic General, dar şi ce şi-au propus prin acesta şi nu numai.  Totodată, a avut grijă să şi răspundă întrebărilor cetăţenilor.

La dezbatere au mai luat parte şi consilieri locali. Iar pentru că nu pentru toţi a fost de interes ce se întâmplă pe viitor în comuna noastră, desigur pe plan urbanistic la dezbatere au luat parte doar consilieri din partea PSD Floreşti printre care amintim pe: Julien Muntean, Maja Ioan, Dumitru Vanea şi Călin Vodă. Din păcate pentru restul n-a fost interesant deloc să asculte câteva dintre problemele cu care se confruntă cetăţenii comunei în materie de urbanism. Probleme, pe care noi le vom trata separat, în articole separate, tocmai pentru că sunt importante.

Astfel, mai mulţi cetăţeni au adus în discuţie problemele pe care le-au sesizat şi cu care se confruntă în privinţa construcţiilor din Floreşti.dezbatere pug floresti

După mai bine de de 2 ore şi jumătate, la finalul dezbaterii reprezentanţii de la Agenţia pentru Protecţia Mediului au spus că rămâne de văzut dacă vor oferi avizul sau nu. Mai ales că proiectul nu este finalizat.

Directorul de proiect, conf. univ. dr. Radu Spânu a adăugat că undeva spre luna octombrie a acestui an, vor fi aduse noi planşe la acest proiect. Deocamdată nu se ştie când va intra în vigoare şi se va putea aplica.

 

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj