joi, martie 28, 2024

Floreşti: Consilierii au aprobat astăzi, proiecte ce vizează viitoarea şcoală şi preluarea terenului din poligon

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

consiliu local floresti 16.10.2014Şedinţa de Consiliu Local Floreşti ce a avut loc astăzi, a fost una destul de scurtă ţinănd cont de faptul că pe ordinea de zi se aflau 20 de puncte. Al treilea punct de pe ordinea de zi a fost scos, astfel că cele rămase au fost supuse aprobării consilierilor. Dintre acestea 15 făceau referire la imobile, PUD, PUZ, însă nu toate au fost aprobate.

Printre punctele de pe ordinea de zi s-a aflat şi un proiect ce presupunea preluarea imobilului 2350 Florești din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Comunei Florești și administrarea Consiliului local Florești, adică a unei părţi din fostul poligon. Acest proiect a fost aprobat în unanimitate de consilieri.

De asemenea a fost aprobat şi proiectul „de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezmembrare a imobilului situat în localitatea Florești cu număr cadastral 58537.”, despre care primarul a spus că face referire la terenul pe care va fi construită şcoala/liceul din Cetatea Fetei. De asemenea, consilierii au aprobat proiectul.

Astfel, aceasta a fost ordinea de zi supusă arpobării:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea nivelului taxelor ce se vor aplica pentru eliberarea atestatelor de producător și certificate de comercializare a produselor agricole.
  2. Proiect de hotărâre privind completarea anexei nr. 1 (Caietul de sarcini ) la HCL nr. 67 din 30 mai 2014, privind închirierea prin licitaţie publică a unor terenuri păşuni comunale, situate in extravilanul comunei Floreşti , pentru pasunatul bovinelor , ovinelor, caprine şi ecvideelor.
  3.  Proiect de hotărâre privind aprobarea cotizației către Asociația Regională pentru dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa.
  4. Proiect de hotărâre privind preluarea imobilului 2350 Florești din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Apărării Naționale în domeniul public al Comunei Florești și administrarea Consiliului local Florești.
  5. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale pentru înscrierea în C.F a concesiunii din str. Valea Gârboului, f.n., beneficiari Rusu Ioan și Rusu Elena.
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale pentru înscrierea în C.F a concesiunii din str. Valea Gârboului, f.n., beneficiari Groza Ioan și Groza Emilia.
  7. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezmembrare a imobilului situat în localitatea Florești cu număr cadastral 58537.
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD” Construire locuințe colective mici P+E+M”, situate în localitatea Florești, str. Tăuțului, f.n., beneficiar Vincze Attila Adrian.
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD” Construire garaj”, situat în localitatea Florești, sat Tăuți, nr. 156, beneficiar Mureșan Ilie.
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ-PUD” Extindere și etajare imobil existent”, situat în localitatea Luna de sus, nr. 604, beneficiar Fingherhut Elisabeta și Parasca Andrei.
  11. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ-PUD” Construire 2 imobile locuințe colective P+2E+M”, situate în localitatea Florești, str. Tăuțului, f.n., beneficiar Seiche Emanuel Ioan.
  12. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD” Construire locuință unifamilială P+E”, situată în localitatea Florești, str. Cetății, f.n, beneficiar Sucală Vasile Lucian.
  13. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD” Construire 2 imobile P+E cu 4 apartamente „, situate în localitatea Florești, str. Sub Cetate , beneficiar Timbuc Moise și Timbuc Viorica.
  14. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ” Construire imobile locuințe colective P+2E” situate în localitatea Florești, str. Avram Iancu nr, 78, beneficiar SC DINAMIC CARTING SRL si SC MIHU COLLECTING SRL.
  15. Proiect de hotărâre privind reactualizare PUD aprobat prin HCL nr. 30/12.02.2008 și construire două imobile de locuințe colective P+2E+M”; situate în localitatea Florești, str. Cetății f.n, beneficiar SC CAPIROM SRL.
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUD ” Construire 4 imobile de locuințe colective D+P+3E+R”, situate în localitatea Florești, Zona Dealul de jos, beneficiar SC VARINA IMOBILE SRL.
  17. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ” Construire ansamblu de locuințe colective P+3E”, situate în localitatea Florești, str. Porii, f.n., beneficiar SC MOT CONSTRUCT și asociații.
  18. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ” Construire imobil de locuințe colective P+2E+Er+M”, situat în localitatea Florești. Str. Florilor, nr. 324A, beneficiar SC CASEMOD INVEST SRL.
  19. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației pentru PUZ” Construire 3 imobile de locuințe colective D+P+4E+Er” , situate în localitatea Florețti, str. Valea Gârboului f.n, beneficiar Neagu Mircea Aurelian.
  20. Diverse.

Toate proiectele au fost aprobate mai puţin proiectele de la punctele 8, 11, 12, 13, 15 şi 18. La capitolul Diverse, consilierii n-au avut nimic suplimentar de discutat.

 

Articole Noi