Floreștenii au în sfârșit o alternativă la trafic. Mâine, se deschide circulația pe drumul de Nord

drum nordDupă atâtea promisiuni, după un mandat cu același primar, floreștenii au de mâine o soluție pentru a evita traficul infernal de pe drumul național. De mâine, se deschide circulația pe drumul de Nord, asfaltat recent.

Primăria comunei Florești a realizat lucrări de asfaltare pe drumul din Nordul comunei ce leagă comuna Florești de strada Donath din cartierul Grigorescu.

Pe Drumul de Exploatație Agricolă de pe partea de Nord a Floreștiului (spre Grigorescu), se execută lucrări de reabilitare/reparații constând în reciclare in situ, aport de material, plus dublu strat de rulare (SCARIFICARE, REPROFILARE CU CILINDRARE ȘI ADAOS DE BALAST 10 CM DUPĂ, RECICLARE IN SITU, ȘLAM BITUMINOS, EXTINDERE PODEȚE, INDICATOARE CIRCULAȚIE, PARAPET METALIC 300 M, CURĂȚIRE ȘANȚURI ȘI RIGOLE). Având în vedere toate acestea, joi 28 iulie și vineri 29 iulie, între orele 10-17, circulația va fi închisă pe traseul amintit mai sus, au spus reprezentanții Primăriei cand au inceput lucrarile.

floresti nordChiar dacă este un drum asfaltat recent, șoferii ar trebui să fie atenți și să nu circule cu viteză pentru că nu sunt prevăzute trotuare, iar locuitorii din zonă, dar și bicicliștii vor merge pe carosabil.

 Primăria comunei Florești a uitat să menționeze firma executantă și prețul lucrărilor.

Cu toate acestea, de mâine, luni 22 august 2016 floreștenii vor putea utiliza oficial acest drum pentru că circulația va fi deschisă. Pentru că era atât de necesară o alternativă la traficul de pe Avram Iancu, mulți floreșeteni au început să folosească drumul din Nord fără să mai aștepte deschiderea circulației.