Floreşteni, nu uitaţi! Miercuri, are loc o noua dezbatere publică pentru PUG.

Retro L’amour

Aduce în BTarena o adevărată sărbătoare a muzicii din anii ’80 și ’90, în zilele de 5 și 6 decembrie. Festivalul va reuni unele dintre cele mai iubite nume ale muzicii retro.

concert dr alban, cluj24h.ro, știri din cluj, retro lamour, bt arena, paula seling, bilete retro lamour, cluj24h

pug florestiO nouă dezbatere publică pentru Planul Urbanistic General (PUG) al comunei Floreşti, are loc luna ce vine. Este cazul ca floreştenii să nu mai rămână indiferenţi şi să vină la dezbatere pentru a aduce la cunoştinţa administraţiei publice locale doleanţele lor cu privire la ceea ce înseamnă urbanism în Floreşti.

Ce promite primarul şi ce prevede noul PUG?

Noul PUG al comunei Floreşti a fost finalizat deja de vreme bună şi în acet moment se află la Agenţia pentru Protecţia Mediului, care la rândul său aşteaptă dezbaterea pentru a putea aviza proiectul.

Ei bine de foarte multe ori l-am auzit pe primar spunând că nu se mai construiesc blocuri între case, asta chiar la ultima şedinţă a Consiliului Local. Dar oare s-a gândit primarul să facă vreo vizită şi nu pe Valea Gârbăului că e prea departe şi deranjul prea mare, dar pe strada Stejarului unde va vedea cu ochiul liber cum o amărâtă de casuţă cu parter şi mansardă este îngropată de blocuri cu peste 3 niveluri? Evident că nu pentru că dacă ar fi mers ar fi văzut exact blocuri între case. Şi astfel de cazuri mai sunt şi în alte zone din comună.

Ce este însă şi mai interesant, este faptul că în Consiliul Local, consilierii ce cam ceartă pe ceea ce arată noul PUG. Pe scurt, ne arată cam multe zone mixte (n.red. blocuri între case). Toată lumea este nemulţumită de noul PUG care se pare că va aduce mai mult haos în urbanismul floreştean. Despre asta am scris, vezi filmări din şedinţă, AICI.

De ce nu s-au prezentat cetăţenii la prima dezbatere?

pug florestiAici a venit mârşăvia. Păi la Cluj-Napoca din câte ştiu eu, am fost anunţaţi prin comunicate de presă că este organizată o dezbatere publică pentru PUG. La Floreşti ce nu se doreşte să se ştie nu se anunţă, se postează pe site-ul instituţiei antedatat numai când cetăţenii încep să pună întrebări pe site-urile de socializare. Exact aşa a fost şi aici. Nu a ştiut nimeni de organizarea dezbaterii ce a avut loc prima dată, nici măcar presa de casă a primăriei nu a anunţat nimic. Aşa că eu, cetăţean cu acte în regulă al comunei Floreşti verific zilnic site-ul instituţiei şi dacă ar fi fost anunţul care mi-a scăpat ieri, azi trebuia să îl văd. Dar nu am cum dacă este antedatat şi postat zeci de pagini în urmă. Şi apoi vedem frumos poze pe pagina de facebook a primarului, supărare mare că cetăţenii nu au venit la dezbatere. Aşa că vreau să mă asigur că de data asta vor afla cât mai mulţi de această dezbatere.

pug floresti 1Veţi fi condamnaţi la tăcere dacă n-aţi mişcat un deget

De foarte multe ori, cetăţenii merg pe principiul că nu are rost să intervină pentru că nu se rezolvă nimic, pentru că oricum fac ce vor ei, şi nu se deranjează să mişte un deget că aşteaptă să le cadă din Cer. Păi nu, toate aceste lucruri se întâmplă pentru că există oameni care gândesc aşa.

Prin urmare, următoarea dezbatere publică pentru PUG are loc în 22 iulie de la ora 14, la sediul primăriei. Iată şi anunţul:

Primăria Comunei Florești, în calitate de titular, anunță publicul interesat asupra organizării ședinței de dezbatere publică a alternativei finale a planului ,,Reactualizare Plan Urbanistic General al comunei Florești” și a Raportului de Mediu în data de 22 07.2015 ora 14°°, la sediul Primăriei Florești str. Avram Iancu, nr. 170 – Tel: 0264-265 101, Fax: 0264-265 002, e-mail: comunafloresti@yahoo.com, în vederea obținerii avizului de mediu conform HG1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe. Informațiile privind alternativa finală a planului menționat, inclusiv Raportul de Mediu, pot fi consultate la sediul APM Cluj tel. 0264 410722, fax 0264 412914, e-mail:office@apmci.anpm.ro până la data de 20.07.2015.

pug floresti 2

Informaţiile legate de PUG sunt afişate pe site-ul Primăriei Floreşti şi pe cel al Agenţiei de Mediu.

Acestea fiind spuse, ar fi bine ca cetăţenii comunei Floreşti să nu rămână nepăsători, să consulte planul şi raportul după cum spune în anunţ, pentru că altfel, nu au decât să suporte blocul de lânga casa lor.

Citeşte şi:

Floreşteni, au fost făcute publice informaţiile legate de PUG. Aveţi timp să le consultaţi până la dezbatere

1 COMENTARIU

  1. Bine ca e pusa sedinta de la ora 2 ca sa nu poata ajunge cei care lucreaza. Daca era de la un 16:00 probabil stateam mai putin la serviciu si faceam sa ajungem, ne implicam in viata locala. Si se poate pune la ora 16:0 deoarece sunt sedinte de consiliu local care sunt de la ora 16:00. Sa vina cetatenii la sedinta dar o punem la ore imposibile!. Multumim Primaria Floresti!

Comentariile sunt închise.

Articole Noi