UPDATE:Floreșteni, aveți regulament de închiriat biciclete, aveți și biciclete! Veți zbura cu ele prin campanie. Să vină alegerile !

0
383

bicicleta 1La ședința de Consiliu Local Florești ce a avut loc ieri, a fost aprobat regulamentul de închiriere a bicicletelor din vestitul proiect de închiriere biciclete în regim self-service. Foarte bine. Piste, ioc. Așa că dragi floreteni, să vă uitați bine la ele că după alegeri ajung înapoi în subsolul Primăriei, unde au stat în ultimii ani.

Primarul a și scos de la naftalină bicicletele ca să se bucure floreștenii că vor avea cu ce să se deplaseze la secțiile de votare din comună pentru alegerile din 11 decembrie. Cei mai fericiți vor fi cei care vor vota la secțiile din Cetatea Fetei 🙂

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru utilizarea serviciului de închiriere biciclete în regim self-service și a modelului de contract, acesta a fost proiectul de pe ordinea de zi, votat de consilieri.

bicicletaNu știm la acest moment detalii privind regulamentul pentru că hotărârea nu a fost publicată pe site-ul instituției, deocamdată (vom reveni asupra lui când va fi public). Cel mai probabil este identic cu cel de la Cluj-Napoca. Referitor la pistele de biciclete, lipsă, de pe raza comunei Florești … cu siguranță le-ati văzut deja.

Vă reamintim că beneficiarul acestui proiect este Primăria Municipiului Cluj-Napoca, însă proiectul se extinde și în zone limitrofe unde fiecare asigura amplasementul și este parte la cofinanțarea proiectului.

UPDATE: Primăria Cluj-Napoca a dat un comunicat de presă prin care a anunța finalizarea proiectului. Îl puteți citi integral, mai jos.

,, REȚEA DE STAȚII SELF-SERVICE DE ÎNCHIRIERE DE BICICLETE’’
SMIS 32704

Municipiul Cluj-Napoca anunţă finalizarea proiectului ,,Rețea de stații self-service de închiriere de biciclete’’, in data de 17.11.2016, finanţat prin PROGRAMUL OPERAŢIONAL REGIONAL 2007-2013 , Axa prioritară 1 ,, Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere’’, Domeniul de intervenţie 1.1 ,, Planuri integrate de dezvoltare urbană’’, sub-domeniul ,,Poli de creştere’’, program gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în calitate de Autoritatea de Management prin Organismul Intermediar Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Valoarea toatală a proiectului: 14.041.299,07 lei, din care valoarea cererii nerambursabile: 10.586.154,20 lei.

Durata de implementare: 61 luni

Obiectivul general al proiectului:
Obiectivul general al proiectului este reducerea traficului auto, dezvoltarea transportului ecologic și încurajarea folosirii bicicletelei ca mijloc alternativ de transport, în vederea îmbunătățirii mobilității urbane în Zona Metropolitană Cluj.

Obiectivele specifice ale proiectului:
Realizarea unei rețele de 50 de stații de închiriere de biciclete în regim self-service și dezvoltarea unei rețele coerente de piste și trasee destinate bicicliștilor, pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, al comunei Florești și al comunei Apahida.
Implementarea în Zona Metropolitană Cluj a unei campanii de promovare a bicicletei ca mijloc de transport.

Date de contact: Primăria Municipiului Cluj-Napoca
Str. Calea Moţilor nr. 3, 400001
Tel. 0264-596030, int. 4630, 4637
e-mail: dezvoltare@primariaclujnapoca.ro
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.”