Festivalul de folclor ”Prin tradiție … spre identitate” Apahida

,,Someș, apă curgătoare
De-ai fi tu vorovitoare
Precum ești de umblătoare…”

Bună ziua, oameni buni și frumoși!

AfisAșa cum rezultă din versul popular, până și râul Someșul Mic a preluat în drumul său prin comuna clujeană Apahida din bucuria și emoția celor care au participat ieri, 28 aprilie, la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului – concurs ”Prin tradiție … spre identitate”, organizat anual de Liceul Tehnologic ”Ștefan Pascu” din Apahida , cu sprijinul Primăriei și al Consiliului local Apahida, dar și al Asociației non-guvernamentale World Vision România.

,,Obiceiurile şi tradiţiile locale sunt comori ale trecutului, fără de care nu poate să existe prezentul şi viitorul unei naţiuni!” (prof. dr. Brăileanu Sorin).

Adevărate comori spirituale, izvorâte din practicile strămoşeşti ale poporului nostru şi transmise prin viu grai din generaţie în generaţie, tradiţiile, obiceiurile şi folclorul, reprezintă cartea de identitate a unei naţiuni, idee unanim acceptată de către noi, toţi, în zilele noastre și pe care au preluat-o și organizatorii evenimentului, așa cum rezultă și din titlul festivalului. Aşa cum fiecare dintre noi capătăm o anumită identitate încă de la naştere, de care nu ne vom putea detaşa niciodată, nici această cultură tradiţională nu-şi poate pierde identitatea şi nici valoarea transmisă de la o generaţie la alta.

,,Prin acest proiect, ne-am propus să promovăm şi să aducem un plus de valoare tradiţiilor, obiceiurilor şi folclorului din Transilvania și chiar din România, prin intermediul elevilor. Tradiţiile noastre, moştenite din moşi-strămoşi, dorim să fie preluate şi transmise următoarelor generaţii, pentru a sădi în inimile copiilor dragostea faţă de ţară, pentru drapelul tricolor, pentru frumos şi autentic, pentru locurile în care trăiesc şi pentru satul românesc – leagănul copilăriei și al sufletelor noastre…”, a ținut să ne precizeze dl. Grigore Fati, primarul comunei Apahida.

eveniment Apahida4,,Dorim să învăţăm elevii să aprecieze frumuseţea portului popular, a dansului popular românesc și a meşteşugurilor tradiţionale, atât de mult apreciate în ţară cât şi în străinătate. De aceea, am considerat oportun acest proiect educaţional înscris în Calendarul Activităților Educative Regionale pe anul 2018 la poziția 1025, în vederea evidenţierii valorilor, tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, prin care cultivăm de la cea mai fragedă vârstă sentimentul de apartenenţă, de iubire şi dragoste pentru rădăcinile şi valorile poporului român”. Totodată, am să profit de această ocazie pentru a le mulțumi tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat într-un fel sau altul la organizarea acestui festival, care a demonstrat încă odată ca suntem o echipă puternică, aș spune… o ,,a doua familie”, o familie din care faceți parte chiar și dumneavoastră, fiindcă și dumneavoastră sunteți profesorul școlii noastre, nu-i așa?” a continuat dna Dana Maria Sonkodi Cozma, directorul Liceului Tehnologic ,,Ștefan Pascu“ Apahida. Așa este, dna director… așa este!

Acest festival – concurs dedicat portului și jocului tradițional românesc a făcut, mai întâi, ca sute de tineri îmbrăcați în straie populare din diferite zone ale țării să defileze prin centrul comunei Apahida spre bucuria și încântarea localnicilor și a celor aflați în tranzit prin localitate. Platoul din fața Casei de cultură a fost plin cu tineri iubitori de folclor, de frumos și autentic și pentru care meșteșugurile tradiționale, costumul și jocul popular românesc reprezintă o parte integrantă a vieții lor.

Ca de fiecare dată, festivalul a fost alcătuit și în acest an din cele patru secțiuni: Locul Meu natal (prezentare) – probă care se desfășoară on-line (spre deosebire de celelalte probe cu participare directă), Târg Educațional, Concurs prezentare costume populare și Concursul de jocuri populare, revelația acestui festival.

Și în acest sens, am putut vedea aici, întrecându-se în concurs, și asta pe lângă secțiunile precizate anterior, 15 ansambluri folclorice din nouă județe din România, respectiv din județele: Alba, Arad, Bistrița – Năsăud, Bihor, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sălaj.

Iată și un tablel cu ansamblurile care s-au luat la întrecere în acest festival:

tabel ansambluri

Juriul a fost unul de specialitate și a fost compus din următorii membri:
1. Dna Marinela Zegrean Istici – consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj – preşedinte, interpretă de muzică populară.
2. Dl. Florin Ciobanu – fost director la Liceul de Coregrafie din Cluj Napoca, fost instructor coregraf la Ansamblul folcloric “Marţişorul”, “Românaşul”, “ Dor transilvan” etc.
– Profesor la clasa de instructori coregrafi de la Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda”, Cluj Napoca. – membru.
3. Dl. Tămaş Alexandru – Fondator, dirijor şi coordonator al Ansamblului folcloric “Rapsodia Someşană” a C.T.P. Cluj- Napoca (Fostul RATUC) – membru.

4. Dl. Grigore Sâmboan – Redactor la Radio Renaşterea și consultant artistic la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj.

Vă mulțumim din suflet pentru calitatea și seriozitatea jurizării evenimentului!

În încheiere, în cadrul festivității de premiere au fost oferite câștigătorilor cupe, diplome și medalii, iar Marele Premiu la această ediție a fost câștigat de Ansamblul de dansuri populare ,,Datina” din orașul Aleșd, județul Bihor.

Vă felicităm și vă mulțumim din suflet tuturor participanților la acest minunat festival și vă așteptăm cu mare drag să veniți și la următoarea ediție!

Ce ar mai fi de spus aici? Poate doar, că această frumoasă poveste nu se oprește aici, ci merge mai departe, fiindcă în momentul de față toate gândurile și atenția noastră zboară spre munții Apuseni în localitatea clujeană Valea Ierii, acolo unde vom fi prezenți cu mic cu mare, în data de 18 mai 2018, începând cu orele 12.00, la

Festivalul Bunătăților Tradiționale de la Valea Ierii, aflat la cea de-a șasea ediție și care este poate, cel mai mare festival – concurs din domeniul folclorului, obiceiurilor și tradițiilor locale oganizat de vreo unitate de învățământ din Transilvania și unde sunteți așteptați cu mult drag, toți iubitorii tradițiilor noastre, toți iubitorii de frumos și autentic!

Încă o dată, vă mulțumim din suflet tuturor celor care au făcut posibile ca aceste lucruri frumoase să se întâmple la noi la Festivalul de folclor de la Apahida.

Doamne – ajută, tuturor… Doamne – ajută românași, oriunde v-ați afla! Pe curând… Cu bine!