OUG nr. 90/2020 – facilități fiscale pentru contribuabili.

ANAFDirecția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- Napoca informează contribuabilii cu privire la publicarea în M.O. nr.600 din data de 8 iulie 2020 a Legii nr.114/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2020 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, precum și pentru modificarea altor acte normative.

Principalele modificări aduse de actul normativ menționat, O.U.G. nr. 90/2020 sunt următoarele:
– Debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, își pot restructura obligațiile bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii.

Anterior acestei modificări, OUG nr. 90/2020 prevedea posibilitatea restructurării obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 martie 2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și a obligațiilor bugetare accesorii.

– Sunt obligații bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 și obligațiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 august 2020 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 iulie 2020, precum și obligațiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a O. U. G. nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare, respectiv 21 martie 2020 și data de 31 iulie 2020 inclusiv.

– Restructurarea obligațiilor bugetare se aplică și pentru obligațiile bugetare principale și accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum și pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după data de 1 august 2020 până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

– Obligațiile bugetare sunt definite ca fiind obligația de plată a oricăror sume care se cuvin bugetului general consolidat și/sau bugetelor autorităților publice centrale și locale individualizată în titluri executorii emise potrivit legii, existente în evidența organului fiscal central, în vederea recuperării.

– Pentru măsura înlesnirii la plată a obligaţiilor bugetare, planul de restructurare trebuie să prevadă că  debitorul trebuie să achite, până la data depunerii solicitării de restructurare, obligațiile bugetare scadente în perioada cuprinsă între 1 august 2020 ( anterior in O.U.G. 90/2020 era prevazută data de 1 aprilie 2020) și data depunerii solicitării de restructurare.

– Solicitarea de restructurare se poate depune până la data de 31 decembrie 2020, sub sancțiunea decăderii;

– Pentru debitorii care au depus solicitări privind restructurarea obligaţiilor bugetare aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 90/2020 pentru modificarea O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale, precum şi pentru modificarea altor acte normative, acestea se soluţionează potrivit legislaţiei în vigoare la data depunerii solicitării.”