vineri, martie 29, 2024

Exclusiv: Consilierii locali de la Florești au decis venirea Strict Prest? Documentul pe care nu l-au văzut dar în care figurează fiecare consilier

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

Nu este un secret faptul că la Florești, venirea firmei de salubrizare Strict Prest s-a făcut cât se poate de repede și fără vreo aprobare în Consiliul Local Florești. Mai mult, Consiliul Local Florești nu a aprobat niciodată suspendarea contractului cu firma Quatro Eco Salub. Se pare, conform unui document despre care consilierii nu au avut la cunoștință că au fost implicați în venirea acestei firme în Florești. 

Primăria comunei Florești a demarat o procedura de atribuire a contractului de achiziție pentru o negociere fără anunț la începutul lunii februarie 2017. Ulterior, s-a adus la cunoștința opinei publice că la această procedură s-au înscris 4 operatori care și-au depus ofertele, procedură în urma căreia Strict Prest a primit contractul pentru ridicarea deșeurilor de pe raza comunei Florești cu toate că nu este licențiată pe comuna Florești.

Întreaga documentație a cuprins: 

1.Invitația de participare din partea primăriei Florești către firmele invitate

2.Documentația de atribuire pentru negociere fără anunț de participare.

3.Caiet de sarcini

În documentația de atribuire pentru negociere fără anunț de participare este stipulat pe lângă faptul că ofertanții trebuie să respecte legislația în vigoare privind achizițiile publice și declară asta pe proprie răspundere și cine au fost membrii comisiei de evaluare dar și cine sunt persoanele cu funcții de decizie din cadrul autorității contractactante (Primăria Florești) în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire.

Astfel, la acest punct au fost înșirați și consilierii locali, ori această decizie nu a trecut prin Consiliul Local Florești. Mai mult, în 10 februarie 2017 președintele Consiliului Județean Cluj și primarul comunei Florești au susținut o conferință de presă pentru a prezenta soluția găsită pentru rezolvarea problemei deșeurilor. Soluție care, conform comunicatului Consiliului Județean ar fi fost aprobată în unanimitate de Consiliul Local Florești. Ei bine, nu!

Cluj24h.ro a contactat cât mai mulți dintre consilierii locali ai comunei Florești pentru a afla dacă aveau la cunoștință despre aceste lucruri dar mai ales despre faptul că figurează, cu nume și prenume, într-un document care nu a trecut prin Consiliul Local Florești. Mai jos, puteți citi declarațiile lor:

„Eu unul, referitor la această firmă (n.red. Strict Prest) nu-mi aduc aminte sau cel puțin nu știu să fi semnat un asemenea acord ca să zic așa. Dacă au fost ședințe deschise publicului (n.red. ședințele de Consiliu Local ) știți mai bine ca mine că nu a fost”, a decalarat Traian Abrudan, consilier PNL.

Faptul că întreg Consiliul Local Florești a fost entitate cu funcție de decizie în cadrul autorității contractante în ceea ce privește organizarea, derularea și finalizarea procedurii de atribuire, consilierul spune că:

„Acuma nu trebuie să interpretăm așa, sincer m-ați luat ca din oală și ar trebui să văd și eu. Unde v-ați uitat? Să văd și eu, ați primit documentul? Asta este, nu am ce să zic altceva decât ce v-am spus, nu am avut la cunoștință. Dacă a fost în ședință ordinară sau extraordinară și numai așa dacă am lipsit dar în rest nu”, a adăugat consilierul local.

Dacă domnul consilier nu știe, atunci îi spunem noi că nu a absentat de la nicio ședința.

Doamna consilier din partea ALDE, Florentina Vaida ne-a declarat: „Noi toți, nu am votat așa ceva. Am votat într-un final majorarea de capital la Quatro Eco Salub deși nici aia nu era în regulă. Foarte interesant. La un moment dat, așa pe după urechi ne-a cerut să suspendăm contractul cu Quatro Eco Salub.  Nu a trecut, primarul și-a asumat să își asume până la final. Indiferent cum a fost interpretată noi toți am zis că dacă și-a asumat domnul primar împreună cu domnul Tișe și Consiliul Județean să își asume până la capăt. Eu chiar am vorbit atunci și cu domnul Vușcan și cu șeful mare de la ANRSC am cerut un punct de vedere și mi s-a spus că nu este legal, este la limită ce se întâmplă pentru că o singură firmă poate avea licență pe un UAT (n.red. Unitate Administrativ Teritorială) și numai când își pierde licența poate să intre altcineva. În cazul acesta putem să îl acționăm în instanță pentru că el public și-a asumat răspunderea pentru acel contract (n.red. contractul cu Strict Prest) „.

La rândul său, consilierul PNL, Adriana Brad afirmă:

„Nu, nu am cunoștință. Ai participat la toate ședințele noastre. Eu chiar am spus, cum să votăm prețul firmei care a venit când noi nu am reziliat contractul cu firma Quatro Salub? La ședința următoare, a fost scoasă de pe ordinea de zi (n.red. proiectul de suspendare a contractului cu QES). Noi nu am semnat și nu am votat așa ceva. Eu nu știu, să și-o asume”.

De fapt această atribuire s-a petrecut înainte de inițiativa proiectului ce făcea referire la suspendarea contractului cu QES. Concret, această procedură de atribuire (documente pe care nu le-a văzut nimeni pentru ca nu au fost publice), a avut loc la începutul lunii februarie 2017 în primele zile căci în 10 februarie a fost conferința de presă ce anunța câștigătorul concursului de oferte. Conform informațiilor primite de la consilierii locali, în ședința pe comisii din 21 februarie 2017 se dorea aprobarea suspendării contractului cu QES. Un proiect suplimentat pe ordinea de zi dar care nu a ajuns pe ordinea de zi în ședința din 23 februarie. Tot atunci, primarul le-a spus consilierilor ca și-a asumat acest contract cu Strict Prest. Cert este că nu s-a aprobat niciodată această suspendare în Consiliul Local Florești cum nu s-a aprobat absolut nimic legat de Strict Prest.

„Ce să spun, cu numele nostru? Dar de ce? Eu nu, eu unul nu am participat la așa ceva, îți dai seama că nu am de unde să știu. Era vorba că vor veni alții la un preț mai bun. Erau niște discuții în prealabil să vină Strict Prest cu un preț foarte bun dar ca și act, eu nu știu. M-ai încuiat cu asta, nu știam. Ce putem face? El și-a asumat-o (n.red primarul comunei) de ce ne-a trecut și pe noi acolo? Noi nu am semnat și nu am votat nimic legat de asta, a fost verbal”, a spus și consilierul PSD, Sebastian Cîmpian.

De altfel, în ce privește situația legată de acest aspect (salubrizare), consilierul local s-a abținut la aproape la toate proiectele aflate pe ordinea de zi. Și nu este singurul.

„Nu știu nimic, eu nu am citit documentul, ați fost acolo la ședințe și ați văzut. Îmi pare rău că scrie așa ceva dar nu e prima dată. Nu mi se pare normal. Eu nu am intrat în posesia acestui document, nu mi s-a arătat, noi nu am votat nimic, nu am semnat nimic, nu ni s-a adus nimic la cunoștință despre asta. Trebuie să vedem negru pe alb și apoi putem cere explicații. Eu personal și consilierii ceilalți nu am fost chemați la nicio discuție prealabilă legată de venirea acestei firme. Doar ni s-a adus la cunoștință că s-a făcut un concurs de oferte la care au participat patru firme și această firmă a câștigat. Dar nici asta nu am văzut negru pe alb”, a declarat la rândul său, consilierul local PNL, Hinteuar Tatiana.

Este evident, consilierii nu au idee despre această documentație în care figurează și ei căci până la urmă, singura lor activitate ar trebui să fie una publică în Consiliul Local Florești. Mai mult, toți se bazează pe declarațiile primarului conform cărora își asumă acest contract.

„Nu am știut nimic despre asta. Nu am fost informați. Nu am votat iar dacă domnul primar și-a asumat atribuirea acestui contract să și răspundă pentru el”, ne-a spus scurt consilierul UDMR, Albert Zoltan.

Cu toate acestea, consilierul local PNL, Nicolae Oltean mi-a declarat cât se poate de clar că nu este deranjat de acest lucru argumentând:

„La toate ședințele la care ați fost,  știți că nu s-a discutat. Ce s-a auzit la ședință, alte discuții nu au fost iar ședințele sunt publice. Mai mult de atâta nu am ce să comentez că nu am fost implicat. Mă rog aia e o altă discuție (n.red. faptul că a a fost menționat în procedura de atribuire a contractului). Lucrurile ar trebui văzute puțin altfel. Dacă problema a fost rezolvată că ne-am confruntat cu ce ne-am confruntat și am avut acele probleme și ei au găsit soluții, pe mine unul nu mă deranjează. Pentru faptul că s-a rezolvat o problemă arzătoare, nu mă deranjează. Ce mă deranjează este că Quatro Eco Salub emite facturi pe luna în care nu a prestat servicii, ați văzut că a emis facturi pe februarie.”, a declarat consilierul PNL, Nicolae Oltean.

Precizăm faptul că au fost contactați și alți consilieri însă nu am putut sta de vorbă cu toți din diferite motive. Fie nu au răspuns, fie au avut telefoanele închise, iar alții ne-au transmis că se află în imposibilitatea de a răspunde apelului telefonic.

Am încercat să cer un punct de vedere și viceprimarului comunei Florești, domnul Pivariu Bogdan care se afla într-o discuție, motiv pentru care discuția noastră nu a durat mult căci acesta deși a dat de înțeles că știe despre ce document ar fi vorba a concluzionat prin a spune că nu știe despre ce document vorbim, că este într-o discuție și ar trebui ca jurnalistul să se ducă, probabil într-o audiență, la viceprimar cu documentul.

În final, ne-a dat un punct de vede și consilierul local PSD, Doru Matei bazându-se tot pe afirmația primarului cum că își asumă acest contract.

„Noi nu am votat nici suspendarea contractului cu Quatro Eco Salub, nici venirea Strict Prest să își asume domnul primar asta”, a spus Doru Matei.

Mai precizăm faptul că în conformitate cu prevederile din caietul de sarcini (ultima pagină), achiziția se face pe un termen de 3 luni iar finanțarea se face din fondurile de la bugetul local.

Documentația privind atribuirea pentru negociere fără anunț de participare a serviciilor de salubrizare în comuna Florești poate fi vizualizată mai jos:

 

strict prest strict prest 1

 

 

 

 

 

 

strict prest 2 strict prest 3

 

 

 

 

 

 

strict prest 4 strict prest 5

 

 

 

 

 

 

strict prest 6 strict prest 7

 

 

 

 

 

 

strict prest 8 strict prest 9

 

 

 

 

 

 

strict prest 10 strict prest 11

 

 

 

 

 

 

strict prest 12 strict prest 13

 

 

 

 

 

 

strict prest sarcini

 

 

 

 

 

 

 

 

11 COMENTARII

  1. Felicitari pentru articol! Speram sa se sesizeze cineva pentru ca noi am ajuns sa platim de doua ori salubrizarea. Nu este legal ce se face. Rusine ca va bateti joc de noi!

  2. Dna Kallos, nu iau apararea nimanui, cu atat mai putin primarului, dar dvs cred ca nu ati inteles cum functioneaza achizitiile publice. Lucrez in acest domeniu, iar paragraful la care dvs faceti referire in articol este legat de conflictul de interese. Lista consilierilor locali, primar, vice-primar si alte persoane implicate direct in procedura de atribuire vor aparea in documentatiile de atribuire pentru ca nu au voie sa oferteze din calitatea pe care o detin fie direct sau printr-o firma in care sunt asociati. Asadar povestea de mai sus nu isi are obiectul pentru ca nu este vorba despre faptul ca au vrut sau nu consilierii sa atribuie acel contract ci doar de faptul ca acele persoane s-ar afla in conflict de interese daca ar oferta si li s-ar atribui contractul.

    • Domnule/doamna „Expert Achiztii Publice” incep prin a va multumi ca ati ales sa cititi Cluj24h.ro. Eu nu sunt expert in achizitii publice și prin urmare nici nu ma pot pronunta. In articol a fost folosita, cuvant cu cuvant, exprimarea din documentatie: „Persoanele cu functie de decizie din cadrul autoritatii publice contractante in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt urmatoarele:…”. Este cat se poate de clar. Pentru ca dvs sunteti expert in achizitii publice si lucrati in domeniu sunteti, probabil, mai abilitat sa afirmati ca: „Lista consilierilor locali, primar, vice-primar si alte persoane implicate direct in procedura de atribuire vor aparea in documentatiile de atribuire”. Prin urmare, articolul si-a propus doar sa aduca in fata opiniei publice un demers realizat si in care figureaza numele consilierilor. Astfel, li s-a cerut un punct de vedere iar raspunsul este relatat in declaratiile domniilor lor, oferite pentru Cluj24h.ro. In ce priveste atribuirea contractului (despre care consilierii ar fi trebuit sa stie daca sunt implicati direct, cum spuneti dvs, pentru ca trebuia sa treaca prin Consiliul Local), va invit sa cititi in continuare Cluj24h.ro unde veti gasi si raspunsuri oficiale ale institutiilor abilitate.

      Cu respect, Alina Kallos

      • Ma bucura faptul ca articolul se bazeaza pe documente, nu ma intelegeti gresit, insa din punctul meu de vedere este foarte corect ca apare acea lista in documentatia de atribuire. Referitor la formulare sunt de acord ca putea fi mai concisa in ceea ce priveste exprimarea, dar repet lista despre care vorbim TREBUIE conform legii sa apara in toate documentatiile de atribuire fie ca vorbim de o institutie publica sau de o firma a carei autoritate tutelara este o astfel de institutie.
        Altfel spus, trebuie mentionat clar ca acei oameni nu au dreptul sa obtina un contract (salubritate, energie, furnizare de produse, etc.), atata timp cat detin functia respectiva fie ca vorbim de un PFA, SRL sau SA in care sunt asociati sau actionari.
        Va multumesc pentru raspuns si va doresc o seara placuta!

    • Daca si tu esti „expert” in achizitii publice ca aia din primarie atunci sa demisionezi.Daca nu ai stiut pentru alesii locali este lege si vorbeste si de conflictele de interese, incompatibilitatile si la fel si pentru functionarii publici. Inclusiv un ghid privind incompatibilitatile si conflictele de interese. Exprimarea din documentatie poate ca este in opinia ta una nefericita, dar este total gresita. Sa-ti mai spun ca pe consilieri ii obliga legea sa depuna declaratii de interese? Daca erau asociati in firme sunt obligati sa treaca in declaratia pe propria raspundere. Ai citit articolele din legea mentionata in documentatie? Vei afla ca primaria e obligata sa se asigure de anumite aspecte si este obligatia ei, nicio legatura cu consilierii. Exprimarea aia inseamna altceva si daca erai expert in achizitii publice stiai ca metoda asta de atribuire contract este folosita doar in anumite cazuri. Consilierii au fost bagati in joc.

      • Cititi! Pentru asta e negocierea fara anunt.
        http://www.avocat-achizitii.com
        Procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare reprezintă cea mai
        netransparentă modalitate de atribuire a unui contract de achiziţie publică având în vedere că lipsa
        anunţului de participare limitează drastic competiţia la un singur operator economic sau, în cel mai bun
        caz, la doar câţiva operatori economici aleşi, după „criterii” nu foarte clare, de autoritatea contractantă
        Autorităţile contractante au uneori tentaţia să forţeze aplicarea procedurii de negociere fără publicarea
        prealabilă a unui anunţ de participare, din două motive (complet diferite unul faţă de celălalt, dar care
        conduc la acelaşi rezultat: restricţionarea artificială a competitiţiei),
        Caraacteristica esenţială a acestei proceduri o constituie etapa de negociere propriu-zisă care se desfăşoară
        între reprezentanţii autorităţii contractante şi reprezentanţii fiecărui operator economic preselectat în
        acest scop.Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.
        Procedura se iniţiază prin transmiterea unei invitaţii de participare la negocieri către unul sau mai mulţi
        operatori economici. Numărul de participanţi va depinde de circumstanţele care au determinat aplicarea
        unei astfel de proceduri, articolele 122 (pentru sectorul clasic), respectiv 252 (pentru sectorul utilităţi), din
        OUG 34/2006, precizând că autoritatea contractantă are obligaţia de a invita la negocieri un număr de
        operatori economici care să asigure o concurenţă reală atunci când acest lucru este posibil şi în măsura în
        care nu se încalcă anumite condiţii specifice care implică participarea doar a unui singur operator
        economic.
        Pentru ambele tipuri de negocieri este obligatorie publicarea anunţului de atribuire.

  3. http://e-licitatie.ro/PUBLIC/RFQ/RFQInvitation/RFQInvitationView.aspx

    Exemplu: A se vedea la III.2.1)
    Se pot lua la verificat toate achizitiile, mai putin cele directe, care in sine nu reprezinta o procedura legiferata ci doar una interna pentru a se constata ca acea lista apare cu sau fara stiinta celor implicati. Necunoasterea legii nu te absolva de vina si asta se aplica si in achizitii. Este clar o discutie referitoare doar la conflictul de interese.

    • „Expert Achizitii Publice” cu tot respectul dar insistenta dvs ma face sa cred ca ati realizat ceea ce ati afirmat inca de la primul comentariu si anume ca: „Lista consilierilor locali, primar, vice-primar si alte persoane implicate direct in procedura de atribuire vor aparea in documentatiile de atribuire”. Consilierii locali ar putea fi implicati direct in atribuirea contractului DA pentru ca trebuia ca aceasta decizie sa ajunga in Consiliul Local. In aceasta ideea apar in documentatie ca factori decizionali caci asa scrie. Ulterior ati insistat cu argumente si nu ati mai tinut cont de faptul ca incepeti sa va contraziceti spunand in urmatorul comentariu ca in conformitate cu legea TREBUIE ca acele persoane (sa ramanem la cazul concret al nostru) sa apara in documentatie pentru ca in urmatorul comentariu (constat ca ne-am imprietenit repede) sa imi explicati ca aceasta procedura directa de achizitie (adica negocierea fara anunt) nu este in sine legiferata. Nu indraznesc sa va intreb cum este posibil sa fie obligatorie o procedura conform Legii insa fara ca acea procedura sa fie legiferata. Mie mi-e clar ca dvs sunteti cel/cea care nu a citit ce scrie la III.2.1. Acele articole nu fac referire la consilierii locali. De aici, ma retrag din discutie invitandu-va sa cititi articolul publicat in aceasta dimineata. http://cluj24h.ro/a-n-r-s-c-am-sesizat-agentia-nationala-pentru-achiziii-publice-cerem-verificarea-contractului-cu-strict-prest-de-la-florestiublice-se-cere-verificarea-contractului-cu-strict-prest-de-la-floresti/

  4. Am fost la primarie am depus declaratia si am si platit pe 3 luni. La asociatia de propietari figurez cu 3 lei si ceva pe persoana de platit pentru salubritate pe februarie. Cu ce drept imi iau banii astia? Am platit la primarie pe toata luna.

    • Cel mai bine este sa adresati intrebarea administratorului. Probabil ca suma cu care figurati la asociatia de proprietari se refera la acea perioada de 01.02.2017-10.02.2017. In ce priveste dreptul cu care va ia banii…contractul existent.
      In conformitate cu dispozitiile art.20 alin. (2) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, operatorii serviciului de salubrizare a localităților au dreptul la:

      a) încasarea contravalorii serviciului de salubrizare prestat, corespunzător tarifului aprobat de autoritățile administrației publice locale;
      Va multumim ca cititi Cluj24h.ro

Comments are closed.

Articole Noi