Endava găzduiește primul eveniment Service Desk Institute organizat în România

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj
Endava_United_Business_Center_Tower
Foto: Arhiva

Endava, una dintre companiile de servicii IT cu cea mai rapidă creștere din regiune, va găzdui, pe 8 octombrie 2015, la Cluj-Napoca, primul eveniment din România realizat în parteneriat cu organizația internațională Service Desk Institute (SDI). Evenimentul este o bună oportunitate pentru profesioniștii din industria serviciilor IT să discute cele mai recente tedințe cu tematica de service improvement.

Evenimentul își propune să fie o sursă de inspirație pentru profesioniștii din departamentele de service desk din cadrul companiilor, oferindu-le acestora șansa de a fi alături de experți din industrie și posibilitatea de a-și face contacte în rândul altor specialiști din această zonă a serviciilor, de a face schimb de experiență privind provocările din industrie, de a afla despre noi abordări și idei noi, care pot fi apoi aplicate pentru îmbunătățirea zonei de service desk în companiile lor.

Discursul de deschidere al evenimentul va fi susținut de David Wright, Director of Professional Services în cadrul Service Desk Institute (SDI), iar Karen Taylor, Service Desk Improvement Consultant în cadrul SDI, va susține prezentarea ”10 Steps To Successful ITSM Software Procurement”. Printre ceilalți speakeri ai evenimentului se numără specialiști din domeniu din cadrul Endava, Sykes Enterprises Eastern Europe și BullGuard.

Evenimentul va include, de asemenea, o sesiune susținută de Andrei Postolache, leadership trainer la Introspecials, dar și un workshop interactiv, în cadrul căruia participanții vor forma grupuri mici de discuții pe teme foarte specifice, împărtășindu-și problemele cu care s-au confruntat în zona de service desk, pentru a găsi astfel soluții împreună.

”Suntem încântați să ne implicăm în realizarea acestui eveniment împreună cu Endava, o companie cu viziune în domeniu, care are o divizie de service desk în Cluj-Napoca, un hub IT important în România. Evenimentul aduce în prim plan importanța și valoarea industriei de service desk în regiune, fiind oportunitatea perfectă de a transmite misiunea SDI – aceea de a inspira specialiștii din domeniul service desk să fie excepționali!”, spune David Wright, David Wright, Director of Professional Services în cadrul SDI.

Endava a câștigat premiul pentru cel mai bun service desk în 2014, la Premiile anuale IT Service & Support, organizate de Service Desk Institute. Fiind unul dintre cele mai râvnite  premii în industria de suport IT, a fost acordat ca o recunoaștere a performanței și a progresului realizat de Endava din ultimii ani în ceea ce privește zona de service desk, compania numărându-se printre finaliștii galei SDI pentru a treia oară.

”În calitate de câștigători ai premiului SDI Best Managed Service Desk în 2014, Endava este partener al Service Desk Institute pentru desfășurarea evenimentului SDI Service Improvement în Cluj-Napoca. Evenimentul își propune să implice profesioniștii din Service Desk și să creeze un forum de discuție pe piața locală pentru a facilita colaborarea și dezvoltarea serviciilor IT din România. Parteneriatul nostru cu SDI e o dovadă a angajamentului nostru de a fi unul dintre liderii în furnizarea de service desk”, a adăugat Ovidiu Spinean, Head of Service Desk Services în cadrul Endava.

Divizia de service desk a Endava asigură servicii de suport IT pentru companii de toate dimensiunile, gestionând solicitări de la peste 7.000 de utilizatori din 60 de țări. Divizia are capabilități pentru operațiuni 24×7 și mai mult de 10 limbi de circulație internațională, fiind aliniată cu practicile de service management ale ITIL (Information Technology Infrastructure Library). În fiecare lună, Service Desk-ul Endava înregistrează și răspunde la aproximativ 15.000 de solicitări, soluționând până la 90% dintre ele încă din primul nivel de suport, cu un grad de satisfacție a clienților de 90%.

Evenimentul va avea loc la sediul Endava din Cluj-Napoca, în cladirea United Business Center. Participarea este gratuită și recomandată pentru persoanele care lucrează în servicii IT și sunt interesate de subiecte legate de îmbunătățirile care pot fi aduse în zona de service desk.

Agenda evenimentului, detaliile despre speakeri și prezentări sunt disponibile aici:

http://servicedeskinstitute.com/events/it-service-events/cluj-romania/agenda.

Numărul biletelor de intrare este limitat, iar cei interesați se pot înregistra la link-ul următor:

http://servicedeskinstitute.com/events/book-online/book/352/.

Despre SDI

Misiunea organizației SDI este de a îi inspira pe specialiștii în service desk să fie excepționali.

Pentru a îndeplini această misiune, SDI a dezvoltat un set de obiective pentru service desk-uri:

Adoptare: Să crească nivelul de calitate în furnizarea serviciilor prin valorificarea celor mai bune practici

Angajament: Să creeze o experiență captivantă pentru clienți, care să îi inspire

Investiție: Să încurajeze și să susțină echipele, pentru ca acestea să acționeze și să fie tot mai bune

Strălucire: Să demonstreze și să livreze valoare de business excepțională SDI stabilește standarde recunoscute global în ceea ce privește bunele practici în service desk, asigurând criterii clare și măsurabile de evaluare pentru operațiunile și profesioniștii din service desk. Standardele sunt gândite pentru a încuraja service desk-urile să adopte cele mai bune practici, pentru a crește calitatea serviciilor.

Despre Endava

Endava este una dintre cele mai mari companii de servicii IT din regiune, având sediul central la Londra, birouri în Marea Britanie, SUA, Germania, România, Macedonia, Moldova, Serbia, şi un venit anual de 64 milioane de lire sterline (peste 81 milioane de euro) în anul financiar 2013 – 2014.

Endava oferă un spectru complet de servicii, de la dezvoltare software, managementul aplicațiilor software, testare software, digital media, la managementul infrastructurii şi servicii cloud.

Domeniile de expertiză pe industrii ale Endava sunt coordonate de profesionişti care cunosc specificul activității clienților și elaborează soluții și servicii care sunt livrate la cel mai înalt standard pentru branduri internaționale din sectoare cum ar fi: pieţe de capital, bănci, plăţi, asigurări, media, retail şi telecomunicaţii.

Articole Noi