sâmbătă, aprilie 20, 2024

DIICOT, nemulțumită de fondurile alocate pentru 2019 – „nu permit desfășurarea optima a activității și pun în pericol cauzele penale aflate în curs”

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

DIICOTDirecția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se declară nemulțumită de fondurile alocate de Guvernul României, instituției și spune că aceste fonduri vor împiedica buna desfășurare a acțiunilor. 

Având în vedere proiectul de buget pentru anul 2019 din care rezultă creditele bugetare aprobate pentru Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în anul în curs şi in conformitate cu prevederile art.1 al.2 lit b şi art.7 al.6 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, aducem la cunoştinţa opiniei publice, următoarele:
Fondurile alocate în proiectul curent de buget nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi pun în pericol finalizarea cauzelor penale aflate în curs.

În proiectul de buget pe anul 2019 la Titlul II “Bunuri si servicii” publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, suma alocată pentru D.I.I.C.O.T. este în cuantum de 14.500.000 lei, din care 2.000.000 lei reprezintă fondul de flagrant, conform art. 20 din OUG 78/2016, sumă ce nu poate fi utilizată pentru plăţi de bunuri si servicii.
Având în vedere faptul că pentru buna desfășurare a activității D.I.I.C.O.T. sunt necesare credite bugetare in sumă de aproximativ 1.500.000 -1.600.000 lei/luna, rezultă faptul că, într-un an, sunt necesare credite în sumă de 18.000.000 -19.000.000lei.
Menţionăm că, la data de 31.01.2019, D.I.I.C.O.T. înregistrează debite în sumă de 3.595.374,59 lei, astfel că, după achitarea acestora, creditele ramase vor asigura funcționarea instituției pentru o perioadă de cel mult 6 luni.
Datorii semnificative se înregistrează şi la plata serviciilor poştale, de telefonie fixă şi mobilă, servicii de curățenie, service-uri auto si întreținerea si funcționarea echipamentelor.
Un alt aspect pe care îl aducem in atenție este acela că societățile care furnizează utilități (energie electrică, gaze naturale, apă, canal şi salubrizare) au emis somații pentru debranșare de la aceste utilități, în condițiile în care activitatea D.I.I.C.O.T. se defăşoară în 42 de locații.
Pentru a nu fi debranșate de la utilități, la unele dintre sedii, datoriile au fost achitate de către personalul angajat, din fonduri proprii, iar în unele cazuri, tot din fonduri proprii s-au achiziționat materiale necesare desfășurării activității.
O altă cauză care conduce la blocarea activităţii instituţiei o reprezintă faptul că, până la data de 06.02.2019, nu au fost efectuate deschiderile de credite pentru luna ianuarie, deşi DIICOT a transmis numeroase solicitări atât ordonatorului principal de credite cât şi Ministerului Finanțelor Publice. Ca şi consecinţă, instituţia se află în imposibilitatea achitării la timp a facturilor curente, precum si a celor restante.
Totodată, creditele cuprinse in proiectul de buget pe anul 2019 la Titlul I „Cheltuieli de personal” si Titlul II „Bunuri si servicii” nu cuprind sumele necesare pentru asigurarea salariilor şi a dotărilor cu mijloacele necesare desfășurării activității celor 50 de polițiști judiciari prevăzuți la art. 18 alin 1 din OUG 78/2016, aprobată prin Legea 120/2018.
Precizăm că, încadrarea în structura D.I.I.C.O.T. a acestor polițiști este necesară şi utilă din perspectiva asigurării deplinei funcționari operaționale a instituției şi pentru o apărare socială eficientă împotriva unor fenomene infracţionale grave şi chiar flagelare sub anumite aspecte (spre exemplu, traficul şi consumul ilicit de droguri, traficul de substanţe psihoactive şi traficul de precursori), se arată în comunicatul DIICOT.

Articole Noi