Ce să fac, doctore? Află despre DERMATITA ATOPICĂ

Dr. Florina Raica, medic specialist dermato-venerologie

dermatita-atopicaDermatita atopică reprezintă o boală cronică a pielii, caracterizată prin leziuni pruriginoase (însoţite de mâncărime) care debutează de obicei la sugari, dar poate să afecteze inclusiv populaţia adultă. Ea reprezintă o faţetă a unui fenomen mai complex numit atopie.

Atopia reprezintă o predispoziţie ereditară de a dezvolta alergii, care se pot manifesta sub diferite forme: dermatită atopică, rinită alergică, astm bronşic, conjunctivită alergică, alergii alimentare, etc.

Cauzele dermatitei atopice sunt:

1. predispoziţia genetică care presupune prezenţa unui defect la nivelul barierei hidro- lipidice a tegumentului, ce permite pătrunderea mai facilă a substanţelor din mediul extern (antigene) prin piele. Concomitent, avem de-a face cu un sistem imun hipereactiv care reacţionează exagerat la stimuli, declanşând reacţii inflamatorii la nivel cutanat, mediate cel mai frecvent de IgE. Dermatita atopică a unui părinte creşte riscul de dermatită atopică pentru copil cu 50%, iar prezenţa bolii la ambii părinţi cu 80%.

2. factorii de mediu: poluarea (afecţiunea este în continuă creştere în ţările industrializate), fumatul (inclusiv cel pasiv), dieta, obiceiurile de igienă (ex: nr de pusee de dermatită atopică creşte direct proporţional cu frecvenţa curăţeniilor generale din locuinţă), gradul de umiditate, etc.

Aspectul clinic al afecţiunii variază în funcţie de vârsta pacientului. Debutul este de obicei până la vârsta de 1 an. La sugari, boala se manifestă prin leziuni eczematoase: pete roşii, însoţite de prurit (mâncărime) intens, situate preponderant la nivelul feţei, scalpului, zonelor extensorii (coate, genunchi) pe fond de piele uscată.. Leziunile eczematoase sunt iniţial zemuinde (madidante), acoperite de cruste. In timp, ele devin uscate, iar pielea subjacenta se îngroaşă – aspect cunoscut sub denumirea de lichenificare. Pielea este per ansamblu uscată, aspră. Mâncărimea puternică interferă cu somnul, alimentaţia; copiii atopici sunt în general mai agitaţi, impactul psiho-emoţional asupra întregii familii fiind foarte mare. Pe măsură ce copiii cresc, leziunile tind să se mute în zonele flexorii (plica cotului, zona popliteală (spatele genunchiului), regiunea gâtului), afectând şi alte zone precum mamelonul, palmele, tălpile, etc. Boala evoluează ondulant, cu perioade de acutizare ritmate deseori de anotimp (toamna, iarna), dar şi de alţi stimuli: viroze banale, vaccinuri, asocierea unor alergii alimentare şi/sau respiratorii concomitente, variaţii de temperatură, contact cu detergenţi prea puternici,stressul, etc. Intensitatea simptomatologiei se estompează pe măsură ce copilul creşte, existând însă şi situaţii de afectare la adolescenţi sau/şi populaţia adultă.

În evoluţia dermatitei atopice pot apărea o serie de complicaţii, mai ales infecţioase: suprainfectarea leziunilor (de obicei cu stafilococ aureus), forme foarte grave şi extinse de infecţii virale (herpes, varicela, etc) şi se pot asocial alte manifestări ale atopiei: rinita alergică, astmul bronsic, conjunctivita alergică, alergii alimentare – asa numitul marş atopic.

Stabilire diagnosticului de dermatită atopică presupune prezenţa de leziuni eczematoase, cu caracter cronic, recidivant, însoţite de prurit, pe fond de piele uscată, debutate cel mai adesea sub vîrsta de 1 an, cu asociere de istoric familial sau/şi personal de atopie.

Terapia dermatitei atopice presupune o abordare multidisciplinară, pacienţii fiind trataţi cel mai eficient de echipe din care fac parte: medicul dermatolog, medicul pediatru, medicul alergolog şi, nu în cele din urmă, medicul de familie.

Este deosebit de importantă eliminarea factorilor care duc la agravarea xerozei (uscăciunii) cutante. În acest sens se recomandă:

 duşuri în locul băilor/băi de durată scurtă, cu adaos de emoliente (uleiuri)

 produse de curăţare fără detergenţi şi fără parfum (surgras-uri sau syndet-uri)

 clătire din abundenţă şi ştergerea pielii cu delicateţe, prin tamponări uşoare

 spălarea hainelor cu detergent hipoalergen, fără balsam şi fără fosfaţi şi folosirea funcţiei de extraclătire a maşinii de spălat

 haine din bumbac

 haine din fibrinoină de mătase+/- impregnare cu ioni de argint

 de evitat fibrele sintetice, NU LÂNĂ!!!

 înlăturarea (potenţialilor) alergeni şi a iritanţilor (acarieni, praf, fum, mucegaiuri, alimente, animale, etc.)

 menţinerea unei temperaturi optime în camera (NU supra-încălzire); umidificarea aerului

 aerisirea camerelor atât iarna cât şi vara

În perioadele de acutizare se folosesc medicamente cu aplicare topică – cu efect antiiflamator (dermatocorticoizi, inhibitori de calcineurină, etc) – tipul de medicament şi modalitatea de administrare (frecvenţa şi durata) o stabileşte medicul curant în funcţie de severitatea leziunilor şi de localizarea acestora. În scopul reducerii pruritului se pot utiliza antihistaminice. Atunci când leziunile sunt suprainfectate, poate fi necesară administrarea unei cure antibiotice. În formele severe, care nu răspund la tratatmentul topic, se pot administra pe cale generală (per os sau injectabil) diferite grupe de substanţe cu efect imunomodulator (corticoterapie, ciclosoprină, metotrexat, terapii biologice, etc).

Atât în perioadele de acutizare cât şi între pusee este deosebit de important să menţinem bariera cutanata cât mai aproape de normal. În acest scop se utilizează preparate sub formă de ungvente/creme/balsamuri pentru corp. Ideal este să fie folosite produse gândite special pentru persoanele atopice, produse care să nu conţină parfumuri, parabeni sau alte substanţe cu potenţial alergen. Să nu uităm de emolierea buzelor – balsamuri/iruri!

Ca şi terapie adjuvantă se recomandă terapia cu ultraviolete (curele heliomarine/curele la munte/terapie cu ultraviolete artificiale în sezonul rece). Terapiile alternative: homeopatia, api-fitoterapia pot fi şi ele utilizate cu succes în anumite situaţii.

Deosebit de important este impactul psihologic al afecţiunii asupra pacienţilor şi familiilor acestora, aşa încât consilierea psihologică şi grupurile de suport sunt de un real ajutor.