Cupa Napoca Sport Horse debutează miercuri.

Cupa Napoca Sport Horse
Cupa Napoca Sport Horse

Cupa Napoca Sport Horse va avea loc în perioada 3-6 iulie.

Evenimentul se va desfășura în localitatea Sălicea, comuna Ciurila.

Se află la cea de-a IV-a ediţie a concursului de echitaţie „Cupa Napoca Sport Horse”.

Intrarea va fi gratuită.

Ediţia din acest an a Cupei Napoca Sport Horse se anunţă una de succes.

Până în acest moment sunt înscrişi în concurs nu mai puţin de 70 de cai.

Cupa Napoca Sport Horse

O participare notabilă şi foarte apreciată de specialişti, dar nu numai, va fi cea a călăreţului-campion naţional al anului 2013, Ursache Ionuţ.

Acesta va participa cu calul său „Viena”, un superb exemplar a cărui valoare este estimată la peste 100.000 euro.

Evenimentul beneficiază de o puternică participare internaţională. Dar şi o creştere constantă de la o ediţie la alta.

De la două zile de concurs şi 35 de cai la patru zile de concurs şi un număr dublu de cai.

Cupa Napoca Sport Horse este singura competiţie de sărituri peste obstacole din Transilvania.

Este a doua ca mărime din ţară după Cupa României la Echitaţie organizată în capitală.

În acest context, intenţia declarată a organizatorilor este aceea de transformare a proiectului, într-unul de nivel balcanic, european.

„Echitaţia este unul dintre cele mai nobile sporturi practicate la scară internaţională.

Relaţia dintre om şi cal fiind una încărcată de nobleţe şi, mai ales, dătătoare de energii pozitive.

Din acest punct de vedere, vreau să menţionez faptul că terapia asistată de animale este deja practicată cu succes.

Mai ales în cadrul câtorva dintre şcolile speciale aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean.

Un exemplu în acest sens fiind Şcoala Specială Transilvania din comuna Baciu.

Aceasta desfăşoară programe de recuperare a copiilor cu deficienţe neuro-psiho-motorii utilizând hipoterapia.

Sunt convins că astfel de competiţii ecvestre vor determina o apropiere a omului faţă de acest animal-prieten.

Astfel, tot mai mulţi clujeni să participe la evenimentele de profil organizate în judeţ”, a declarat Vakar Istvan vicepreşedinte Consiliu Judeţean.

Competiţia efectivă va debuta în data de 3 iulie 2014, la ora 10.00.

Concursurile, făcând parte din calendarul Federaţiei Ecvestre Române, încep zilnic cu probe de dificultate diferită, de la 90 la 140 cm.

Cel mai jos este nivelul F, la care participă şi copiii, urmate apoi de cele de nivel E, D si C.

Acestora li se vor alătura, în zilele de sâmbătă şi duminică, proba de nivel B şi o probă specială destinată copiilor începători.

Fiecare probă va avea minim 10 zece obstacole şi 11 sărituri,  un cal putând participa la maximum două probe în fiecare zi de concurs.

De asemenea, în fiecare zi, la fiecare probă, vor fi premiaţi cei mai buni cai şi călăreţi, Cupa Napoca Sport Horse.

Apoi, va fi decernată Cupa Napoca Sport Horse, sportivului care totalizează cel mai mare număr de puncte bonus în probele de nivel F, E, D, C, B.

Pe parcursul celor 4 zile ale competiţiei.

Organizatorii evenimentului au cerut sprijin din partea Consiliului Judeţean.

“Ne dorim să ridicăm concursul la un nivel european, dar la fiecare ediţie avem nevoie de resurse mai multe, în special pe parte de logistică.

Vrem să atragem fonduri europene şi să facem un concurs internaţional cum se face doar la Bucureşti.

Şi sperăm să reuşim să primim sprijin din partea Consiliului Judeţean”, a spus Cătinaş Alin, manager Centru de echitaţie Napoca Sport Horse.

„Felicit organizatorii acestei competiţii, începute acum aproape cinci ani de zile, pentru iniţiativa lor lăudabilă realizată pentru cetăţenii județului.

Ne bucură intenţia conducerii Centrului de Echitaţie din Sălicea de construire a unui hipodrom.

Ne dorim să se transforme într-un catalizator al sportului de echitaţie pentru zona întregii Transilvanii.

Fiind un proiect important pentru Cluj, îi asigurăm pe această cale de întreg suportul Consiliului Judeţean în vederea identificării soluţiilor.

Dar și pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile în aceste sens.

Eventual din fondurile europene puse la dispoziţie în exerciţiul financiar următor”, a declarat vicepreşedintele Consiliului judeţean, Ioan Oleleu.

Copiii cu nevoi speciale pot participa la cursuri de echitaţie gratuit.

Managerul Centrului de Echitaţie Napoca Sport Horse, Cătinaş Alin a lansat o invitaţie către şcolile speciale şi le aminteşte că centrul oferă gratuit cursuri de echitaţie.

“Călăria e o terapie şi trebuie să aducem omul cât mai aproape de animal.

Noi colaborăm cu şcolile speciale şi cu copiii cu autism şi le punem la dispoziţie gratis, totul pentru a se apropia de cai. Din păcate nu prea vin”.

Cetăţenii interesaţi să participe la această competiţie unică în judeţul Cluj şi în întreaga regiune  vor putea să folosească mijloacele de transport în comun.

Compania de Transport Public Cluj-Napoca pune la dispoziție microbuzul M16, orarul liniei putând fi consultat pe site-ul instituţiei.

Un număr cât mai mare de iubitori ai sportului hipic va putea participa la evenimentul organizat la acest sfârşit de săptămână.

Consiliul Judeţean Cluj a adresat Companiei de Transport Public Cluj-Napoca şi Primăriei Cluj-Napoca o solicitare.

Aceea de a analiza suplimentarea numărului de mijloace de transport pe această rută.

Și de asemenea, a scurtării intervalelor orare la care acestea fac legătura între cele două localităţi.

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj