vineri, aprilie 19, 2024

Cum vrea Seplecan să deblocheze situaţia a două spitale afectate de lipsa clădirilor adecvate? O soluţie e un spital monobloc.

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

spitalul de copii cluj 3Urmare a memoriilor transmise în mod oficial de către echipele manageriale ale spitalelor în cauză şi a numeroaselor semnale negative primite în acest sens, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a dispus întreprinderea tuturor demersurilor necesare în vederea identificării soluţiilor optime pentru realizarea unui Spital Pediatric Monobloc şi a unui Spital Judeţean de Urgenţă care să reunească toate secţiile celor două spitale, răspândite în prezent pe teritoriul întregului municipiu şi care să fie capabile să ofere servicii medicale integrate şi prompte pacienţilor.

„Cred, cu toată convingerea, că în ceea ce priveşte infrastructura sistemului de sănătate, clujenii merită mult mai mult comparativ cu ce li s-a oferit până în prezent. În opinia mea, nu mai putem accepta ca viaţa şi sănătatea clujenilor şi a celorlalţi pacienţi să fie puse în pericol de lipsa unei infrastructuri medicale adecvate. E evident că aceste clădiri construite, în bună parte, în secolul XIX, nu mai au cum să corespundă exigenţelor actuale şi standardelor europene ale secolului XX1. În contextul în care Clujul reprezintă unul dintre primele judeţe ale ţării din perspectiva dezvoltării şi cel mai important centru economic, medical şi educaţional din această parte a României, consider că e absolut inacceptabil să nu avem spitale de urgenţă de tip monobloc, atât pentru tratarea copiilor, cât şi a pacienţilor adulţi. În plus, consider că şcoala medicală clujeană, de mare tradiţie, personalul medical de un înalt profesionalism şi aparatura medicală ultramodernă nu pot fi cu adevărat puse în valoare, în slujba clujenilor, în lipsa unor imobile adecvate care să găzduiască unităţile medicale. În momentul de faţă, împreună cu aparatul de specialitate al forului administrativ judeţean şi cu echipele de conducere ale celor două spitale, căutăm varianta optimă, din punctul de vedere al oportunităţii, accesibilităţii, eficienţei şi eficacităţii, în vederea identificării unor soluţii care să corespundă cerinţelor medicale şi de infrastructură ale unor unităţi sanitare de asemenea calibru. De altfel, preocuparea mea nu e nouă, primele demersuri pentru relocarea acestor spitale în unităţi medicale de tip monobloc le-am întreprins încă din vara anului trecut, când am îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Încă de atunci mi-am exprimat intenţia fermă de a realiza astfel de investiţii şi am întreprins primele demersuri având ca scop principal oferirea unor condiţii optime de lucru pentru personalul medical şi creşterea calităţii actului medical, în beneficiul pacienţilor. În funcţie de soluţiile concrete pe care le vom identifica, de fondurile de care vom dispune şi de o serie de indicatori obiectivi care vor stabili prioritatea, îmi doresc ca în cel mai scurt timp posibil, cel puţin unul dintre aceste două spitale să treacă la sistemul monobloc, cu toate beneficiile care vor decurge de aici” a declarat domnul Mihai Seplecan, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Actualmente, atât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca cât şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca funcţionează ca spitale multipavilionare, acestea desfăşurându-şi activitatea în peste 20 de locaţii diferite, având în structură aproape 60 de secţii şi mai multe laboratoare, inclusiv două Unităţi de Primire Urgenţe, distribuite în aproape 35 de clădiri diferite aflate pe raza municipiului Cluj-Napoca. Clădirile în care funcţionează spitalele sunt foarte vechi, marea majoritate fiind construite în anii 1897-1933. Mai mult decât atât, o parte dintre ele se află în plin proces de revendicare iar o parte sunt supuse rigorilor Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din municipiul Cluj-Napoca, motiv pentru care sunt împiedicate sau mult îngreunate investiţiile asupra acestor clădiri (modificări, extinderi, etc.). Acest fapt determină, pe cale de consecinţă, imposibilitatea întocmirii unui plan amplu şi etapizat de organizare şi restructurare a unităţilor medicale. De asemenea, în cadrul procesului de reacreditare a acestor spitale, care va avea loc în cursul anului viitor, există riscul ca, din cauza infrastructurii necorespunzătoare, respectivele unităţi medicale să nu mai corespundă cerinţelor legale în domeniu deşi ambele spitale au realizat eforturi continue şi susţinute de întreţinere şi igienizare. Totodată, majoritatea secţiilor exterioare în sistem pavilionar necesită reparaţii şi lucrări de modernizare a infrastructurii, spaţiile insuficiente afectând în sens negativ nivelul de confort al pacienţilor şi, implicit, asigurarea unei calităţi sporite pentru serviciile medicale oferite acestora.

Dintre avantajele imediate ale realizării acestor spitale de tip monobloc, pot fi menţionate un control eficient al cheltuielilor prin reducerea costurilor în furnizarea utilităţilor şi a managementului personalului, optimizarea costurilor aferente transportului între locaţii, existenţa unui singur ambulatoriu cu multiple cabinete şi a unei singure secţii de terapie intensivă pentru funcţionarea în sistem unitar a secţiilor de urgenţă, existenţa unui singur bloc alimentar şi a unor spaţii administrative comune şi nu dispersate, cum sunt în acest moment. De asemenea, prin edificarea acestor spitale monobloc, vor fi eficientizate relaţiile de comunicare şi colaborare dintre secţii precum şi între secţii şi conducerea spitalului, prin asigurarea unei funcţionalităţi sporite. Totodată, se vor putea realiza blocuri operatorii cu săli de operaţii de dimensiuni corespunzătoare, utilate corespunzător, fapt care va duce, invariabil, la scăderea numărului de infecţii intraspitaliceşti. Nu în ultimul rând, cei avantajaţi vor fi pacienţii care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze în mai multe locaţii diferite cum se întâmplă în prezent, actul medical desfăşurându-se într-un singur imobil, cu acces rapid la echipamente şi resurse.

Articole Noi