Consilierii locali la raport- Maja Ioan (Consiliul Local Floreşti)

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj
Ioan-Maja-EO-300x280
Maja Ioan

Redacţia Cluj24h.ro le propune floreştenilor o serie de interviuri cu aleşii locali. De această dată vă propunem un interviu cu  Maja Ioan (PSD). Redăm în cele ce urmează întregul interviu.

Ne aflăm la jumătatea mandatului şi ne dorim să aflăm cum au decurs lucrurile în cadrul Primăriei şi Consiliului Local Floreşti.

R.Una dintre marile probleme ale comunităţii a reprezentat-o transportul în comun. Cum vedeţi dvs întregul demers şi tot ceea ce s-a făcut pentru a aduce Compania de Transport Public Cluj-Napoca în comuna noastră?

M.I: Consider că aducerea Companiei de Transport Public Cluj în comuna Floreşti este un lucru bun şi benefic pentru comunitate. Dacă toate condiţiile şi promisiunile făcute la prezentarea în Consiliu Local Floreşti ar fi respectate totul ar fi în regulă. Mă refer aici la: preţul biletului şi anume se spunea că vom stabili de comun acord traseul ca lungime şi preţ în Consiliul Local printr-o Hotărâre de Consiliu Local (HCL), ceea ce nu s-a întâmplat. Preţul, în ceea ce priveşte posibilitatea de a se mai efectua o călătorie, în acelaşi preţ, până spre centrul oraşului cu titlu gratuit. Transport cu microbuze în Floreşti a călătorilor din satul Tăuţi, iar preţul biletului să nu fie mai mare decât (în funcţie de distanţă) cel din comuna Floreşti. Cred că transportul în comun are deocamdată carenţe, dar care, prin transparenţă şi insistenţă pot fi îndepărtate.

R. Un alt subiect de interes îl reprezintă centura de Sud ce va lega comuna Floreşti de Municipiul Cluj-Napoca (cartierul Mănăştur, Sf Ion). Este un subiect intens dezbătut, însă cum nu a fost posibilă obţinerea unui suport financiar din partea Guvernului, se vehiculează contractarea unui împrumut. S-a discutat cumva de o posibilitate de accesare de fonduri nerambursabile?

M.I: Eu nu sunt de acord cu denumirea propusă de “centura de Sud”. O centură ocoleşte localitatea în întregime nu leagă unele străzi din localitate. Deci, pentru corecta informare, această “centură” este o stradă de 7 metri lăţime ca multe altele din Floreşti, dar care face legătura cu drumul din Sfântul Ion cu Valea Gârbăului şi probabil cu E60 prin spate la Polus sau prin faţă la Metro. În ceea ce priveşte finanţarea acestei investiţii, daţi-mi voie să nu mă pronunţ.

R.După cum ştiţi, avem proiecte POSDRU, cum vedeţi dvs derularea acestor proiecte şi care credeţi că este impactul lor asupra societăţii. Dăm spre exemplificare proiectul de formare profesională, sau care vizează şi persoanele de etnie rromă. Dacă aveţi în minte alte exemple despre care doriţi să ne vorbiţi…

M.I: Proiectele POSDRU- fonduri europene nerambursabile, atenţie mare atât în ceea ce priveşte proiectul de formare profesională şi mai ales la cele care vizează persoanele de etnie rromă, aceste proiecte sunt foarte sensibile.

R. Consilierii PSD au făcut o propunere în Consiliul Local ce presupunea construirea unei şcoli. În ce stadiu este proiectul promovat de către PSD Floreşti?

M.I: Da, consilierii PSD din Clonsiliu Local Floreşti au iniţiat un proiect de HCL pentru construirea unei şcoli în cartierul de ANL. În urma acestei iniţiative în bugetul local pentru anul 2013 a fost cuprinsă suma de 25.000 de lei pentru studiu de fezabilitate. Proiectul tehnic, prin alocarea de sume prin cote de 20% din impozitul pe venit  din sumele defalcate din TVA în valoare de 537.000 lei, deci fonduri extrabugetare venite de la Consiliul Judeţean Cluj pentru anul 2014.

R. Ce ştiţi despre recepţionarea clădirii sediului Primăriei Floreşti? Clădirea nou construită a fost luată în primire de actualul primar însă nu s-a făcut la momentul finalizării lucrărilor recepţia acestora, când se intenţionează acest lucru?

M.I: Recepţia sediului primăriei Floreşti nu s-a făcut, cred că din cauza unor lucrări defectuoase care trebuie remediate în perioada de garanţie. După ce vor fi realizate aceste remedieri, dacă nu sunt alte probleme, cred că se va face recepţia.

R. Cu câte iniţiative aţi venit dvs, în calitate de consilier local în Consiliul Local Floreşti şi cum vedeţi activitatea dvs acum la jumătate de drum? Exemple concrete, iniţiative aprobate de consilieri.

M.I: Consilierii PSD au avut o serie de iniţiative, proiecte de HCL, care s-au transformat apoi în HCL şi cred că fiecare a contribuit la ele. Ca proiecte iniţiate şi aprobate în Consiliul Local Floreşti aş menţiona: scutirea la plata majorărilor şi penalităţilor a persoanelor fizice şi juridice care plătesc impozitele şi taxele restante. Este un HCL din 2013. Plus, HCL şi finanţarea pentru SF (studiu fezabilitate) pentru construire şcoală în cartierul Cetatea Fetei. Şi mai sunt multe alte lururi ce trebuie făcute în această comună.

R. Pentru final vă rugăm să ne împărtăşiţi intenţiile, proiectele, iniţiativele pe care le aveţi în vedere până la finalizarea acestui mandat. Proiecte de viitor în calitate de consilier local.

M.I: Vom susţine proiectele şi vom iniţia proiecte care vor fi pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor acestei comune, atât în ceea ce priveşte o circulaţie mai bună, crearea de spaţii pentru recreere eficiente, vom susţine sportul de masă şi performanţa, dar şi activităţile social culturale.

 Vă mulţumim pentru timpul acordat.

Citeşte şi: Consilierii locali la raport- Muntean Julien (Consiliu Local Floreşti)

 

Articole Noi