joi, aprilie 18, 2024

CARAVANA DE OPERĂ își lansează filmul!

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

foto 2 (1)Sâmbătă, 15 decembrie 2018, de la ora 18:00, vă invităm în Scena mică a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, la lansarea Filmului Caravanei de Operă! Evenimentul își va bucura spectatorii cu muzică, invitați speciali și momente-surpriză, marcând finalul unui proiect liric de suflet, desfășurat în așteptarea Sărbătorilor de iarnă.

Inițiat de către Asociația SHIFT – Transilvania Art Grup, în parteneriat cu Opera Națională Română din Cluj-NapocaCaravana de Operă a pornit într-o incursiune inedită și fără precedent, din dorința de a aduce muzică celor care nu pot veni singuri spre ea.

foto 4 (3)Desfășurat pe data de 17 noiembrie 2018, proiectul liric călător a răspândit muzică și bucurie prin trei concerte de operă itinerante concentrate în aceeași zi, susținute la Casa de tip familial „Căsuța Bucuriei”, la Căminul pentru vârstnici „Casa Theodora” din Cluj și la Penitenciarul de maximă siguranță Gherla – Secția Cluj-NapocaConcepute de regizoarea Andreea Iacob și mezzosoprana Iulia Merca, concertele au fost susținute de îndrăgita mezzosoprană clujeană, alături de invitații acesteia – tineri muzicieni din cadrul Studioului „Lya Hubic” al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca: Diana Gheorghe,Lorena V. Puican, Oana-Maria Trîmbițaș, Alexandra Leșiu, Köpeczi Sándor-Attila,Sebastian Balaj și Bianca Murariu. Filmul evenimentului este realizat de Magdy M. Hawash, fotografiile de către Nicu Cherciu, iar producători sunt Cristian Avram alături de Radu Miron.

foto 1 (2)Arii și canzonete celebre din repertoriul național și internațional au făcut deliciul spectatorilor Caravanei. Copiii de la „Căsuța Bucuriei” au beneficiat, de asemenea, de un atelier de muzică și teatru (în perioada 10-11 noiembrie 2018) și au devenit, astfel, și ei soliști-invitați în concertul susținut la Căminul pentru vârstnici „Casa Theodora”.

Proiectul se bucură de sprijinul RMB Inter Auto – Mercedes Benz și The Place, fiind susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Concertele au fost precedate și urmate de o sesiune de discuții cu beneficiarii acestora – copii, vârstnici și persoane private de libertate – din dorința unei interacțiuni directe și revelatoare a universului artistic, menită să creeze o punte între artă și lumile acestor cămine mai mult sau mai puțin provizorii.

     Povestea completă a celor trei călătorii muzicale a fost surprinsă de Filmul Caravanei de Operă, cu pregătirile și emoțiile din culise, dar și încântarea și uimirea din timpul concertelor. Toate acestea vor fi împărtășite acum și publicului larg prin proiecția realizată sâmbătă, 15 decembrie 2018, în Scena Mică a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Evenimentul va prilejui, astfel, accesul liber tuturor iubitorilor de muzică dornici să ia contact cu proiectul, cu realizatorii, artiștii și participanții direcți ai acestuia. După proiecția filmului, soliștii vor interpreta câteva din ariile prezentate în cadrul Caravanei, iar invitați de onoare vor fi Copiii de la „Căsuța Bucuriei”. La final, vom invita publicul și participanții la o sesiune de întrebări și răspunsuri despre experiența Caravanei. Evenimentul promite multe surprize și momente-speciale, în contextul inedit al unei săli de repetiție!

Vă invităm, așadar, să vă alăturați Caravanei noastre muzicale, pentru o serată bogată în muzică, voie bună și surprize plăcute care ne vor aminti că muzica este o sărbătoare a noastră, a tuturor!

 Intrarea la proiecția de film este liberă, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere pe site-ul: https://goo.gl/forms/4BLemoLQnaxRc4N93. Intrarea se va face începând cu ora 17:30, pe la Intrarea Artiștilor, pe baza listei de confirmări. 

Articole Noi