Caolin, ediție specială a festivalului în 23-25 noiembrie 2018

0
485

afis - Caolin 2018S-au încheiat înscrierile la Festivalul Internațional de Ceramică Contemporană – CAOLIN 2018. Festivalul Caolin va avea o ediție special în acest an, dedicată Crăciunului. Această ediție este programată pentru perioada 23 – 25 noiembrie 2018.

CAOLIN 2018 (23-25 noiembrie, Cluj-Napoca, România), ajuns la a V-a ediție, se va desfășu ra anul acesta în trei locații, acestea fiind Bastionul Croitorilor, Institutul Francez și cafeneaua culturală – Espresso Studio – spațiu atașat Festivalului Caolin.

În cadrul festivalului, va fi organizat Târgul Internațional de Ceramică Contemporană – CAOLIN, o expoziție personală de ceramică conceptual-artistică și o serie de ateliere pentru copii și adulți, festivalul numărându-se printer cele mai importante evenimente ale ceramicii contemporane.

În urma jurizării, artiștii participanți sunt următorii: Târgul de ceramică contemporană: Doina Stici; MareleFlavia&IldikoMureșan (Nammura); Ana- Maria și Mihai Ariciu (Atelierul cu povești); DeákZsuzsa (DZS Ceramics);AndreşVictoriţa; Domahidi Krisztina (DKceramics);Nicolae Câmpan (Ceasuri de perete);Profir Zinaida; Diana Muraru (LUT); Bogdan Teodorescu; Ioan Sumedre Jr (sumiDesign).

Târgul, din cadrul CAOLIN, va prezenta lucrările originale și captivante ale unui număr de 13 artiști, iar publicul va fi invitat să descopere o selecție variată de lucrări, de la creații artistice la obiecte utilitare, accesorii-bijuterie contemporană și obiecte decorative de cea mai înaltă calitate, în atmosfera inedită a Bastionului Croitorilor (Strada Baba Novac 2, Cluj-Napoca, România).

Expoziția personală semnată – Gavril Zmicală – va fi organizată la Institutul Francez, în spațiul de expresie contemporană – La Cave. (Strada Ion I. C. Brătianu 22, Cluj-Napoca, România).

Atelierele de creație artistică vor fi organizate la cafeneaua festivalului – Espresso Studio, iar programul acestora va fi anunțat înaintea începerii evenimentului. (Strada Baba Novac 27, Cluj- Napoca, România)

Festivalul Internațional de Ceramică Contemporană ~ CAOLIN este organizat de Asociația Caolin, o organizație non-profit fondată în 2014 cu scopul de a promova arta ceramicii și de a oferi publicului larg oportunitatea de a interacționa cu acest mediu.

„Suntem de părere că practicile artistice abandonate în favoarea metodelor industriale sunt un important bagaj de cunoștințe care trebuie promovate. Prin formă, textură, senzație și atingere, creatorul unui obiect împarte o legătură fizică și emoțională cu cel care se folosește de obiect. Ceramica este mediul care poartă cel mai fidel cunoștințele creatorului, îi cară prezența, pasiunea și devotamentul.”,afirmă Ioan Sumedre jr., artist vizual, membru fondator și președinte al Asociației Caolin.

Festivalul Internațional de Ceramică Contemporană – Caolin, este organizat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.