joi, martie 28, 2024

CĂMAȘA TRADIȚIONALĂ DE MĂRGĂU, ÎN EXPOZIȚIE LA MET DE ZIUA IEI

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

afis camasa margauMuzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită vineri, 23 iunie 2017, ora 13, la sediul instituției din str. Memorandumului nr. 21, la vernisajul expoziției Decor, eleganță, stil – cămașa femeiască tradițională de Mărgău .

Alegerea datei vernisajului nu este întâmplătoare. Muzeul Etnografic al Transilvaniei s-a alăturat de la bun început inițiativei comunității online ”La Blouse Roumaine” de a sărbători Ziua Universală a Iei, oferind publicului vizitator în mod regulat, în jurul Sânzienelor, câte o expoziție care pune în valoare exemplare rare și valoroase din colecția de cămăși a instituției. În anul 2015 am prezentat o selecție amplă din colecția Brătianu–Cantacuzino, în anul 2016 am abordat, în paralel, problema respectării statutului piesei originale de port și cea a cultivării tradiției în costum prin replici și piese de inspirație tradițională, cu implicarea membrilor grupului ”Semne cusute”.

Anul acesta am ales să prezentăm o selecție de cămăși originale, de mare vechime, dintr-o zonă restrânsă: comuna Mărgău, situată în Depresiunea Călățele, județul Cluj. Majoritatea pieselor expuse au fost colecționate de către inimoasa învățătoare Maria Panea, originară din localitatea Mărgău, și a fost donată muzeului în anul 1975, prezenta expoziție reprezentând un gest de recunoștință adus acestei atitudini de înaltă ținută civică.

Este foarte rar ca un muzeu să posede o colecție atât de mare – peste 350 de exemplare –dintr-un singur tip de artefact și dintr-o singură comună. O asemenea situație face posibilă o analiză aprofundată a bogăției stilistice, a evoluției structurale, a decorului, a tehnicilor de ornamentare întâlnite la somptuoasa cămașă mărgăoană. În același timp, expoziția constituie un omagiu adus fetelor și femeilor de odinioară, care – creând aceste piese de mare diversitate decorativă și înaltă valoare artistică – au generat un fond inestimabil de modele pentru creatoarele contemporane dornice să se conecteze la fluxul creator al artei tradiționale.

Prin acest demers expozițional, muzeul nostru își reafirmă vocația sa de punte cognitivă și afectivă între trecut și prezent.

Expoziția poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, în perioada 23 iunie – 30 iulie 2017.

Articole Noi