„CĂLĂTORII” PE MARTE PENTRU PRICHINDEI, LA IULIUS MALL CLUJ

WebPerioada 13-24 noiembrie 2019 este dedicată micilor exploratori, la Iulius Mall Cluj. Prichindeii sunt așteptați la expoziția interactivă „First Kids on Mars”, unde au ocazia să se distreze și să înveţe despre Univers și despre planeta Marte.

Iulius Mall Cluj, împreună cu NTT DATA, îi invită pe micuți să intre în lumea cosmonauților, propunându-le un concept inedit de petrecere a timpului liber în scop educativ. Îmbrăcați în astronauți, ei vor intra într-un circuit special: o aventură pe Marte, în care vor realiza diverse misiuni, sub îndrumarea animatorilor.

Iulius Mall Cluj 04Întreaga expoziţie, alcătuită din elemente de butaforie de cea mai înaltă calitate, îi va îndruma pe prichindei să descopere secretele astronauților prin intermediul tehnologiilor moderne. Într-un cilindru rotativ, care simulează o staţie spaţială, copiii vor explora planeta roșie, cu ajutorul robotului Curiosity și a realităţii augmentate. Totodată, își vor testa abilitățile de cosmonauți prin diversele provocări pe care le vor primi. Vor produce oxigen într-unul dintre laboratoarele cu plante din baza marţiană sau vor pregăti, la un panou de comandă, lansarea unei rachete pe Marte, toate acestea în timp ce află informații interesante despre gravitație în sistemul solar și despre planeta pe care o explorează. La final, cei mici se pot fotografia la photo booth-ul special amenajat și vor primi diplome de exploratori.

Iulius Mall Cluj 02Expoziţia „First Kids on Mars” se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 14 ani și are loc, zilnic, în intervalul 10.00 – 22.00, în Atriumul principal al Iulius Mall. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile și în baza unei programări prealabile, fiind asigurat de către partenerul evenimentului, NTT DATA. Fiecare circuit va avea durata de 50 de minute, iar programările se pot face începând cu data de 7 noiembrie la Centrul Info Iulius Mall sau la numărul de telefon 0264.206.424.