sâmbătă, aprilie 20, 2024

BAL MASCAT la Opera Națională Română din Cluj. Spectacol special, vineri 29 mai

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

29mai15_bal_mascatOpera Națională Română din Cluj-Napoca are plăcerea de a vă invita vineri, 29 mai, ora 18.30, la capodopera clasic italiană de largă popularitate:  ”Bal mascat”,semnată de Giuseppe Verdi. Spectacolul special se bucură de prezența dirijorului invitat Cristian Sandu, de la Opera Națională Română Iași.

Cunoscută pentru succesul său strălucitor, opera verdiană va impresiona publicul printr-o poveste medievală plină de pasiune și intrigi, în care onoarea și prietenia sunt lucruri sfinte, triunghiurile amoroase sunt cele mai dureroase tabuuri, iar trădarea, cu sau fără mască, se plătește scump. Eroii operei sunt Riccardo, contele de Warwick, bunul și fidelul său prieten Renato și Amelia, soția celui din urmă, prinsă între iubirile celor doi bărbați.

”Un Ballo in maschera” este cea de-a douăzeci și doua creație a lui Giuseppe Verdi, renumită nu doar pentru calitățile sale artistice deosebite, ci și datorită  libretului controversat, ce are la bază povestea tragică a Regelui Gustav III al Suediei, care a atras cenzura operei pentru o lungă perioadă.

Spectacolul de un realism și romantism impresionant revine pe scena Operei clujene vineri, 29 mai, cu următoarea distribuție: Hector Lopez (Riccardo, Conte de Warwich), Fülöp Martin (Renato), Veronica Tudosa Fizeșan, Liliana Neciu, Diana Țugui, Horațiu Ruști, Beniamin Pop, Ioan Stancu, Ioan David, Andrei Șofron, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Cristian Sandu. Regia artistică este semnată de Rodica Popescu Moisa.

Vă așteptăm să descoperiți ce se ascunde în spatele elegantelor măști de bal, într-un spectacol de o profunzime lirică aparte!

Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală, în reţeaua Eventim (magazinele Orange- inclusiv Orange Shop Dej şi Turda, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

 

Articole Noi