vineri, aprilie 19, 2024

Au fost reluate lucrările de modernizare a drumului județean 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

DSCN2918Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii au fost reluate lucrările de reabilitare și modernizare, după ce acestea au fost suspendate pe perioada sezonului de iarnă.

Demarate în cursul anului trecut, lucrările au fost reluate în urma ordinului de începere a lucrărilor emis de Consiliul Județean Cluj. În această etapă se execută lucrări de reprofilare a casetelor executate anterior în vederea lărgirii căii de rulare la 6 metri, cu repoziţionarea axului drumului şi la mai mult de 6 metri în curbe. Totodată, se execută și alte tipuri de lucrări pregătitoare în vederea așternerii stratului de balast, ca etapă premergătoare așternerii straturilor de asfalt, respectiv binder și strat de uzură.

DSCN2905Lucrările de reabilitare și modernizare a drumului judeţean DJ 109A Chinteni – Vultureni – Recea Cristur – Dealul Jurcii sunt finanţate din fonduri europene și vizează un tronson cu o lungime de 38,3 kilometri, de la kilometrul 10+200 până la kilometrul 48+500.

Investiţia presupune lucrări complexe, în profunzimea drumului, începând de la fundaţie şi încheind cu două straturi de asfalt, cu inserţie de material geocompozit antifisură. Proiectul vizează, de asemenea, realizarea de acostamente, şanţuri, rigole şi podeţe, racordări cu drumurile laterale, urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.

DSCN2926Lucrările sunt executate de Asocierea Kiat Group Construct SRL –Tehnic Asist SRL – Damar Consult SRL,  valoarea contractului fiind de 29.166.458,11 lei, fără TVA.

Articole Noi