[Video] Atenţie călători! Pe CTP controlează bilete şi abonamente controlori falşi. Nu vă lăsaţi înşelaţi.

ctp floresti
Foto:Arhiva Cluj24h.ro

O întâmplare ciudată a avut loc seara trecută pe transportul în comun pe ruta Cluj-Napoca-Floreşti. Un tânăr controlor verifica biletele şi abonamentele călătorilor deşi nu era controlor al Companiei de Transport Cluj-Napoca. 

Concret, întâmplarea s-a petrecut pe linia M26 pe ruta de întoarcere spre comuna Floreşti. În spatele autobuzului se aflau câteva persoane aşezate. Printre acestea, un tânăr însoţit de o femeie s-au gândit că sunt extrem de amuzanţi dacă el îi păcăleşte pe călători si începe verificarea abonamentelor şi biletelor. Ei bine, figura nu a ţinut cu toată lumea, dar comportamentul tânărului a reuşit să îi şi irite pe unii.

Tânărul, şi-a desfăcut fermoarul gecii şi în interior se vedea o legitimaţie cu nişte stampile pe spate pentru că acesta nu doar că nu a scos legitimaţia la vedere, dar nici nu  şi-a întors legitimaţia cu partea din faţă. Ba mai mult, când i s-a cerut să arate legitimaţia a devenit recalcitrant.

La una dintre staţii un alt călător se alătură, un bărbat care doreşte să ocupe un loc în zona respectivă şi care îi cere tânărul să îi facă loc şi lui pentru că nu a plătit două bilete ca să se aşeze pe două scaune. Tânărul arată celor din autobuz că ştie să fie nerespectuos, se poate vedea şi pe imagini că insistă să stea pe scaune cum doreşte şi rămâne cu mâna aşezată pe spătarul scaunui pe care s-a aşezat bărbatul.

Un mic conflict verbal a intervenit între cei doi (n.red. bărbatul şi tânărul), dar desigur că „domnul controlor” nu a îndrăznit să ceară abonamentul bărbatului. Dat fiind curajul tânărului, bărbatul sună la Compania de Transport şi cere un control pe linia M26 pe acea cursă. Acest lucru nu a fost posibil la acel moment, astfel că luat la întrebări de călători cu privire la verificările abonamentelor şi a biletelor, tânărul insistă cu lipsa de respect, iar imaginile vorbesc de la sine şi îşi mai permite să ceară bilete. Ii şi informează pe călători că lui nu-i este frică pentru că el a fost şi la puşcărie şi nu-i este frică de nimeni.

Utilizatorii transportului în comun ştiu foarte bine şi cel mai probabil au trecut prin asta, dar se întâmplă ca uneori când călătorul urmează să fie sancţionat, să prefere să ofere bani controlorului la negru şi să plece. Din fericire acestui tânăr cu prea mult curaj nu i-a mers, dar ce frumos pot face astfel de persoane nişte bani de pe spatele unora fără să aibă acest drept.

Prin urmare, călătorii trebuie să ştie că au şi ei drepturi. Ce pot face călătorii?

În primul rând să ceară legitimaţia la vedere, să se asigure că cel care îi verifică  sunt reprezentanţi ai companiei de transport. Să se uite cu încrede pe legitimaţie şi mai ales ca aceasta să fie ştampilată şi semnată de conducerea Companiei de Transport.

Sub nicio formă să nu dea bani, indiferent câţi chiar dacă sunt „prinşi” fără bilet sau abonament PÂNĂ CE NU primesc o chitanţă din partea controlorilor, sau puteţi alege să plătiţi amenda chiar la sediul companie

O solicitare scrisă a fost transmisă către Compania de Transport Public Cluj-Napoca pentru a primi un punct de vedere în privinţa cestor tipuri de neplăceri care pot deveni, dintr-o joacă, adevărate înşelătorii. Imediat ce reprezentanţii companiei, ne vor oferi o părere o vom aduce la cunoştinţa cititorilor.  

UPDATE:

Urmarind inregistrarea video trimisa de catre dvs . va comunicam faptul ca persoana din filmare nu este angajat al companiei noastre si pana in prezent nu am mai avut situatii similare . De aceea  , recomandam tuturor calatorilor nostri  sa solicite in cadrul efectuarii unui control al biletelor sau abonamentelor de calatorie , prezentarea unei legitimatii de serviciu , care sa dovedeasca calitatea  persoanei in cauza.

 

cluj24h.ro, TEDxCluj, reducere bilete, marius moga

Articole Noi

Servicii de criolipoliză la Allure Clinique de Beaute!

Slăbește la rece, fără bisturiu și la un preț accesibil printr-o procedură fără riscuri. În doar trei ședințe, poți scăpa de 5-6 cm în circumferință.

criolipoliza cluj, criolipoliza ieftin, salon criolipoliza cluj, criolipoliza marasti, cluj24h, beneficii criolipoliza, allure clinique de beaute cluj