Se pare că Primăria Floreşti s-a răzgând în privinţa contractării unui credit bancar, astăzi, consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre privind „aprobarea construirii drumului de legătură varianta sud, comuna Floreşti prin credit frunizor”. Dacă toate vor decurge conform planurilor edilului, floreştenii vor merge în municipiul Cluj-Napoca pe noul drum undeva spre sfârşitul anului viitor.
Este o lucrare în valoare de aproximativ 45 de milioane de lei după cum rezultă din devize, antecalcul în ceea ce priveşte proiectul tehnic. Am apelat la varianta creditului furnizor având în vedere că este cea mai uşoară variantă de accesat în ceea ce priveşte accesarea şi nu în ultimul rând sunt foarte multe firme constructoare de drumuri interesate de a investi în acest proiect,a spus primarul.
Edilul a mai explicat că este o finanţare pe 10 ani de zile cu o perioadă de graţie de doi ani de zile astfel încât încărcătura pe bugetul local să nu depăşească un procent de aproximativ 23% pe perioada celor zece ani de zile. Cu alte cuvinte, pe perioada de rambursare de opt ani de zile procentul va fi undeva de 27%.
Primarul a mai spus că: este vorba de construcţia unui drum de tip şi grad trafic greu ce va avea o bandă pe sens, un carosabil de şapte metri, trotuare pe ambele sensuri cu zone de colectare a apelor pluviale şi pistă de biciclete tot pe ambele sensuri şi sistem de iluminat.
Acesta a mai adăugat că se vor face două poduri, unul peste valea Tăuţiului şi unul peste Valea Gârbăului, dar şi încă aproximativ 17 podeţe.
Legat de exproprierile ce vor fi necesare, primarul a spus că:
Sunt mici bucăţi din ceea ce priveşte porţiunea de Floreşti. Sunt aproximativ 9 proprietăţi care fi afectate, în valoarea acestei investiţii sunt cuprinse inclusiv sumele alocate pentru exproprieri. Un caz mai deosebit îl avem pe raza municipiului dar cred că şi acolo o rezolvăm relativ simplu pentru că avem legislaţia de partea noastră.
Consilierul PDL, Nicolae Oltean a venit cu o iniţiativă:
Propun să se iniţieze procedura de atragere într-un parteneriat a Primăriei Cluj-Napoca pentru realizarea a celui de al doilea drum pe relaţia de Nord. Un drum care în fapt este rezolvat pe fonduri europene şi anume drumul de exploataţie agricolă, iar partea care ar reveni municipiului Cluj-Napoca să rezolve podul de acces în Grigorescu şi de la sensul giratoriu de la Cora
Primarul comunei a răspuns că a fost demarat acest parteneriat cu Municipiul Cluj-Napoca şi nu doar cu el ci cu toate comunităţile din Zona Metropolitană.